de sr. Cristiana Coşa, OSB

Martir, familist şi catehet, a fost arestat în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că a perseverat în slujirea sa, şi a suferit martiriul printr-o injecţie cu otravă letală. Este primul fericit din Papua Noua Guinee.

Peter To Rot s-a născut în satul Rakunai, din insula Noua Britanie (Papua Noua Guinee) în anul 1912. Tatăl său, Angelo To Puia, şef de trib, şi mama sa, Maria Ia Tumul, au fost botezaţi adulţi. Peter a fost al treilea dintre cei şase copii născuţi din această familie. La începutul anului 1930, Peter a intrat la şcoala de cateheţi. S-a întors acasă la începutul anului 1933 pentru a-şi începe slujirea de catehet, un rol pe care şi l-a asumat pe când avea doar 21 de ani. La 11 noiembrie 1936, s-a căsătorit cu Paula Ia Varpit cu care a avut trei copii.

În anul 1942, când japonezii au invadat o parte din Papua Noua Guinee, una dintre primele lor acţiuni a fost să întemniţeze toţi misionarii străini. În acel moment crucial, tânărul catehet, pe atunci în vârstă de 30 de ani, şi-a asumat responsabilitatea de a menţine vii speranţa şi credinţa poporului său. În ciuda interdicţiilor impuse de japonezi cu privire la practicile religioase, Peter To Rot a desfăşurat un apostolat exemplar în satul său şi în comunităţile învecinate, vizitând bolnavii, botezând copiii, rugându-se cu comunitatea, pregătind cuplurile pentru căsătorie, îngropând morţii şi distribuind Sfânta Împărtăşanie.

În iunie 1944, japonezii, în încercarea de a câştiga favorurile şefilor de trib, au legalizat poligamia tradiţională, care a fost interzisă de Biserica Catolică şi de guvernul colonial anterior. Din cauza predicilor şi a insistenţei sale de a respecta legea lui Dumnezeu şi sfinţenia căsătoriei, To Rot a fost ameninţat şi arestat în mai multe rânduri. La rugămintea soţiei de a-şi înceta activitatea pastorală, Peter To Rot i-a spus: "Nu mă împiedica să-mi fac munca. Este lucrarea lui Dumnezeu!". În iunie 1945, cu o zi înainte ca To Rot să fie ucis, unul dintre şefii de trib a avut ocazia să-l vadă pentru ultima oară şi să-l audă spunând: "Sunt aici pentru cei care îşi încalcă jurămintele de căsătorie şi pentru cei care nu vor să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Ajunge. Eu trebuie să mor. Tu du-te înapoi şi ai grijă de oameni. Ei m-au condamnat deja la moarte." În noaptea de 7 iulie 1945, doi medici japonezi au venit la el în celulă. Unul dintre ei i-a făcut o injecţie şi i-a spus să se întindă. După un timp, Peter To Rot a început să se agite şi părea că vrea să vomite. Medicul i-a acoperit gura şi l-a ţinut întins până când şi-a dat ultima suflare.

Peter To Rot a fost întotdeauna considerat un martir al credinţei de către oamenii din satul său. Mormântul său a devenit rapid un loc de pelerinaj. Credincioşii din Rakunai au scris pe crucea care marchează locul de înmormântare al fericitului următoarea frază: "To Rot. Martir al credinţei". În anul 1980, arhiepiscopul de Rabaul, datorită faimei răspândite a martiriului, a reconsiderat serios cauza lui Peter To Rot, întreruptă în 1952. La 2 aprilie 1993, în prezenţa Sfântului Ioan Paul al II-lea, a fost promulgat decretul super martyrio. Ceremonia de beatificare a avut loc la 17 ianuarie 1995, pe stadionul "Sir John Guise" din capitala Port Moresby.

La 18 ianuarie 2024, la cererea episcopilor din Papua Noua Guinee, postulatura a pregătit o Positio super canonizatione specială din care reiese că Fericitul To Rot şi-a sacrificat viaţa în apărarea căsătoriei şi a familiei. A fost canonizat la Roma în ziua de 19 octombrie de Papa Leon al XIV-lea.