de pr. Iosif Dorcu

În nordul extrem al Franţei, pe malul Canalului Mânecii, în Dieceza de Arras, se află unul dintre cele mai vechi sanctuare din Franţa şi chiar din lume. În Evul Mediu era unul dintre cele cinci sanctuare de mare pelerinaj alături de Puy-en-Velay, Rocamadour, Chartres şi Fourvieres (Lyon).

Istoria sanctuarului începe în anul 633. Mai mulţi credincioşi se aflau într-o modestă capelă (chiar pe locul sanctuarului de astăzi), unde le-a apărut Maica Domnului. Ea le-a spus că îngerii au condus spre estuarul râului Liane o corabie, fără vele, fără pânze şi fără marinari, în care se află un cufăr cu o statuie a sa, o Biblie în manuscris şi câteva relicve. Le-a mai spus să meargă să ia acea statuie şi să o aşeze în această biserică, pentru că ea a ales ca aici să primească o venerare specială pentru totdeauna, unde pelerinii vor primi haruri şi protecţie. Ajunşi pe malul apei, au găsit cufărul, înconjurat de o lumină strălucitoare. Au scos statuia şi au aşezat-o într-o capelă, care ulterior a fost transformată în biserică. Astăzi nu mai există biserica originală, deoarece, în secolul al XII-lea, Lorraine, mama primului rege al Ierusalimului, Godefroy de Bouillon, a zidit una nouă. Este interesant că la acea dată devenise deja unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din Europa. Istoria consemnează nenumărate convertiri şi vindecări miraculoase obţinute aici de pelerini. Aşa se face că foarte mulţi regi au ajuns să se roage la acest loc sacru: Filip cel Bun, Filip cel Frumos, Francisc I, Carol al VII-lea, Ludovic al XII-lea, Ludovic al XIV-lea (din Franţa), Henric al III-lea şi Henric al VIII-lea (din Anglia). Chiar şi Sfânta Ioana d'Arc a fost aici în pelerinaj.

Intensitatea pelerinajelor se va diminua începând cu anul 1544, când soldaţii lui Henric al VIII-lea au atacat biserica şi au furat statuia pentru a o duce în Anglia, unde a rămas mai mulţi ani, până când Henric al II-lea al Franţei a reuşit să o recupereze. Mai târziu, în anul 1567, hughenoţii devastează biserica, iar statuia este furată şi dusă la Pas-de Calais, însă va fi redată bisericii în anul 1607.

Henric al II-lea face vot solemn de supunere faţă de Sfânta Fecioară, gest pe care îl vor repeta regii Ludovic al XIV-lea (regele Soare) şi Ludovic al XV-lea.

Pentru biserică şi pentru statuie aveau să vină zile grele în timpul Revoluţiei Franceze, deşi unii martori spun că statuia "s-a mişcat" şi "a scos un strigăt puternic". Această veste a fost foarte răspândită şi a durat mult timp, dar a fost atacată de presa anticatolică. Revoluţionarii au vândut biserica şi au ars "cu mare pompă" statuia la 28 decembrie 1793. Astăzi se mai păstrează în biserică doar o mică relicvă din statuia miraculoasă.

Un preot localnic, Benoît-Agathon Haffreingue, reconstruieşte cu mare efort sanctuarul între anii 1827 şi 1866. Chiar dacă lucrările au fost foarte costisitoare, ajutoare au sosit de peste tot, chiar şi din partea lui Napoleon al III-lea. Biserica a fost gata în anul 1863, dar au mai durat trei ani pentru finisarea cupolei. La 24 august 1866, René-François Régnier, arhiepiscop de Cambrai, a consacrat noul sanctuar.

Bazilica închinată "Neprihănitei Zămisliri" impresionează prin înălţimea cupolei, de 101 m, care domină peste întregul oraş. De asemenea, merită atenţie cripta, care este cea mai mare din Franţa.

Sfânta Fecioară Maria, venerată aici, este reprezentată, ca în multe alte locuri, călătorind pe o barcă. Statuia a fost încoronată, din dorinţa Papei Leon al XIII-lea, la 23 august 1885, de nunţiul apostolic Camillo Siciliano di Rende, în prezenţa a 12 episcopi.

Sanctuarul marian francez de la Boulogne-sur-Mer a fost declarat basilica minor la 4 aprilie 1879.