de pr. Petru Ciobanu
Chiar dacă în numărul din luna septembrie l-am prezentat pe Papa Leon al III-lea, în acest număr ne vom întoarce puţin în timp şi-l vom prezenta pe Papa Leon al II-lea, comemorat, conform Martirologiului Roman, în ziua de 3 iulie, despre care se afirmă că, "erudit şi în greacă, şi în latină, prieten al sărăciei şi al săracilor, a confirmat Conciliul al III-lea din Constantinopol" (680-681).
Nu se cunoaşte aproape nimic despre originile sale, care ar fi ori siciliene, ori calabreze. S-ar fi născut în anul 611, în familia unui medic pe numele său de Paul. Studiile şi le-a făcut la Roma şi a fost călugăr al Ordinului Sfântului Benedict. Nu se cunoaşte data exactă a alegerii sale ca urmaş al Sfântului Petru, cel mai probabil fiind ianuarie 681, predecesorul său, Papa Agaton, trecând la cele veşnice la 10 ianuarie acelaşi an.
Erau încă timpuri când alegerea episcopului Romei trebuia să fie aprobată de împăratul de la Constantinopol, iar în cazul lui Leon al II-lea au fost nevoie de 18 luni până când Constantin al IV-lea (668-685) şi-a dat acordul cu această alegere, condiţionând-o totuşi prin recunoaşterea din partea Romei a deciziilor Conciliului al III-lea din capitala bizantină. De aceea, consacrarea întru episcopat a Papei Leon al II-lea a avut loc abia în ziua de 17 august 682, după sosirea solilor pontificali de la Constantinopol în iulie al acelui an.
Odată aduse la cunoştinţa noului papă actele conciliului şi aprobate fiind de dânsul, Leon al II-lea a dispus traducerea lor în limba latină pentru a le putea transmite tuturor Bisericilor din Occident. Era vorba de condamnarea ereziei monoteliste - care susţinea prezenţa în Isus a unei singure voinţe, cea divină - şi a Papei Honoriu I (625-638), pe care Sfântul Leon al II-lea l-a catalogat doar "neglijent" în apărarea ortodoxiei, şi nicidecum eretic.
În schimbul recunoaşterii deciziilor Conciliului al III-lea de la Constantinopol, pe lângă acordul pentru alegerea sa, Papa Leon al II-lea a mai obţinut din partea împăratului bizantin şi alte avantaje. Amintim aici prezenţa permanentă a unui apocrisiar - ambasador pontifical - la curtea imperială de pe malul Bosforului; Constantin al IV-lea a revocat edictul din anul 666 prin care Exarhatul de Ravenna devenea autonom faţă de Roma, revenind acum la ascultarea faţă de pontiful roman; în Cetatea Eternă erau exilaţi, pentru a fi judecaţi de papă, monoteliţii condamnaţi de conciliu, printre aceştia fiind şi Patriarhul Macariu de Antiohia, faţă de care Leon al II-lea s-a arătat destul de prietenos, oferindu-le chiar şi câteva mănăstiri; în sfârşit, a reuşit să obţină din partea împăratului reducerea contribuţiei pe care Sicilia şi Calabria trebuiau să o plătească în vistieria imperială pentru întreţinerea armatei.
Înainte de alegerea ca pontif, fiind conducător al unei schola cantorum din Roma, s-a preocupat şi în anii de pontificat de promovarea muzicii bisericeşti. El este pontiful care a restaurat Biserica "Sfânta Bibiana" de pe colina Esquillin, în care a adunat relicvele mai multor martiri creştini şi a reconstruit Biserica "Sfântul Gheorghe" din Velabro, pe care a oferit-o comunităţii greceşti din Roma şi care, deşi restaurată din nou la începutul secolului al XX-lea, şi-a păstrat acel spirit de puritate creştină pe care i-a dat-o Sfântul Leon al II-lea în secolul al VII-lea.
Sfântul Papă Leon al II-lea a trecut la cele veşnice la 3 iulie 683 şi a fost înmormântat în vechea Bazilică "Sfântul Petru", rămăşiţele pământeşti fiindu-i transferate de Papa Paul al V-lea în secolul al XVI-lea sub altarul din Capela "Madona della Colonna" din noua bazilică vaticană. Este sărbătorit ca sfânt şi de Bisericile orientale în ziua de 28 iunie.
