"Dilexi te"

Papa Leon al XIV-lea a semnat, la 4 octombrie, prima sa exortaţie apostolică, intitulată "Dilexi te" ("Te-am iubit"), un document ce continuă şi aprofundează tema iubirii faţă de săraci, începută de Papa Francisc în ultima sa enciclică, "Dilexit nos" ("El ne-a iubit"). Exortaţia subliniază legătura indisolubilă dintre iubirea faţă de Cristos şi slujirea celor nevoiaşi. Documentul denunţă "economia care ucide" şi diversele forme de sărăcie, chemând la o transformare a mentalităţii şi la o implicare concretă a întregii Biserici în favoarea celor marginalizaţi. Versiunea în limba română, tradusă de pr. Mihai Pătraşcu, a fost publicată la Editura "Presa Bună", fiind disponibilă în Librăria "Presa Bună" şi în alte librării catolice.

Papa către tineri

Papa Leon al XIV-lea, în mesajul său pentru a XL-a Zi Mondială a Tineretului, din 23 noiembrie, i-a chemat pe tineri să fie "martori curajoşi ai lui Cristos". Cu tema "Şi voi daţi mărturie, pentru că sunteţi cu mine", mesajul subliniază că mărturia creştină se naşte din prietenia cu Isus. Papa îi încurajează pe tineri să caute în Scripturi modele de prieteni ai lui Cristos şi să nu se lase descurajaţi de dificultăţi, ci să învingă răul prin bine. El reaminteşte că fraternitatea este legătura păcii şi îi invită pe tineri să-şi cultive relaţia cu Maria prin rugăciunea Rozariului.

Catolicii în creştere

Agenţia Fides a publicat raportul statistic anual înaintea Zilei Mondiale a Misiunilor, relevând o creştere a numărului de catolici la nivel global, ajungând la 1,4 miliarde. Africa şi America înregistrează cele mai mari creşteri. Totuşi, numărul total de preoţi şi călugăriţe este în scădere, în special în Europa şi America, în timp ce Africa şi Asia continuă să fie un rezervor de vocaţii. Diaconii permanenţi sunt în creştere. Biserica gestionează o reţea vastă de instituţii educaţionale şi de caritate, cu peste 74.000 de grădiniţe, 102.000 de şcoli primare, 5.000 de spitale şi 145.000 de dispensare, demonstrând o angajare profundă în slujirea umanităţii.

Rugăciunea ecumenică

Papa Leon al XIV-lea şi regele Carol al III-lea al Marii Britanii au participat joi, 23 octombrie, la o rugăciune ecumenică istorică în Capela Sixtină, un eveniment fără precedent în ultimii 500 de ani. Vizita de stat a suveranilor britanici a avut o puternică dimensiune spirituală, pecetluind bunele relaţii şi angajamentul comun pentru protecţia creaţiei. După o audienţă privată, papa şi regele au schimbat simbolic două orhidee Cymbidium. Celebrarea a inclus imnuri compuse de Sfântul Ambroziu şi Sfântul John Henry Newman, iar corurile Capelei Sixtine şi ale Capelelor Regale din Londra şi Windsor au cântat împreună. Seara, regele Carol a fost numit "Frate Regal" al Bazilicii "Sfântul Paul din Afara Zidurilor".

Libertatea religioasă

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a prezentat marţi, 21 octombrie, Raportul 2025 despre Libertatea Religioasă în Lume, realizat de fundaţia "Kirche in Not". Acesta a subliniat că libertatea religioasă este un "bastion esenţial" al drepturilor omului, dar rămâne fragilă, fiind sever restricţionată în 62 din 196 de ţări, afectând aproape două treimi din populaţia globului. Inspirat de declaraţia conciliară "Dignitatis humanae" şi de articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cardinalul a afirmat că acest drept inalienabil este fundamental pentru demnitatea umană şi pentru construirea unor societăţi juste, iar încălcarea lui duce la conflicte şi subjugare.

Un nou diacon român

Gabriel Lucian Ţebrean, originar din Gura Humorului, a fost hirotonit diacon sâmbătă, 27 septembrie, în Biserica "Saint Jeanne de Chantal" din Paris. Ceremonia solemnă a fost prezidată de către Mons. Philippe Marsset, episcop auxiliar de Paris, în prezenţa comunităţii româneşti şi franceze. După trei ani de formare la seminarul din Iaşi, Gabriel şi-a continuat studiile la Sorbona şi la seminarul din Paris, încardinându-se în Arhidieceza de Paris. Comunitatea s-a rugat ca noul diacon să-şi îndeplinească misiunea cu umilinţă, iubire şi curaj, fiind un semn al Bisericii reînnoite prin vocaţii.

Un nou capelan

Papa Leon al XIV-lea l-a numit pe părintele Isidor Iacovici "Capelan al Sanctităţii Sale", un titlu onorific ce îi conferă rangul de monsenior. Documentul a fost semnat la Vatican la 3 octombrie. Mons. Isidor Iacovici, originar din Mărgineni, este vicar episcopal pentru clerul din diaspora şi responsabil cu pastoraţia catolicilor din Italia. Numirea reprezintă o recunoaştere a meritelor sale deosebite în viaţa Bisericii, în special pentru organizarea comunităţilor de români din Italia şi pentru rolul său de postulator în cauzele de beatificare ale episcopului Anton Durcovici şi preotului Dumitru Matei. Acesta a activat în câteva parohii din Dieceza de Iaşi înainte de a pleca la Roma.