de pr. Cristian Chinez
Un segment important al poporului nostru manifestă înclinaţii spre domeniul mistic înţeles ca urcare spre divin prin practici religioase. Şi nu de azi, de ieri... Emil Cioran identifică în anii '30 nişte "mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului", o epocă "întemeiată pe idei feroce" şi care "a dispărut în ferocitate". De fapt, entuziasmul, căile de acest fel şi "figurile carismatice" manipulatoare sunt destinate eşecului.
Adevărata mistică o întâlnim la unii dintre marii sfinţi, umpluţi de har şi încorporaţi în Cristos, singurul călăuzitor spre Tatăl ceresc. Căci, fără Cristos, până şi voinţa călăuzită de efort, înlăturarea iluziilor, lepădarea de lumea simţurilor şi realizarea unui "proces divin" în conştiinţă, aşa cum credea că este posibil un Meister Eckhart, tot a bântui pe coclauri se numeşte. Iar atunci când se iese din conştient, evadându-se "spre divin" prin intuiţie şi "extaz", putem avea de-a face cu ceea ce înseamnă misticism. Cale propice pentru împingere spre spiritism periculos şi numaidecât manipulare.
La urma urmelor, unirea mistică cu Dumnezeu, ca ţel invocat în cele mai multe religii, poate fi întrezărită de toate sufletele arzătoare. Parcursul însă este îndelung, iar importanţa harului covârşitoare. Căci numai mâna întinsă de sus prin Cristos întrupat şi jertfit face posibil chiar şi imposibilul. Tocmai pe planul salvific şi răscumpărător.
