Nicoleta I.
Cred că eram prin clasa a III-a când, în ziua de 1 noiembrie, era biserica plină la Sfânta Liturghie a copiilor. Sigur era zi de sâmbătă şi nu am mers la şcoală în acea zi, aşa îmi explic de ce eram aşa mulţi. La predică, părintele cu microfonul în mână a început să se plimbe printre noi şi să ne pună întrebări. A fost şi întrebarea: "Tu, dacă ai să devii sfânt, cum ai vrea să te numeşti? De exemplu, Sfânta Tereza se numeşte a Pruncului Isus sau Sfântul Ioan al Crucii etc." Mulţi dintre noi am dat tot felul de răspunsuri care mai de care mai hazlii, dar unul m-a surprins foarte mult şi îl ţin minte şi acum: "Eu vreau să fiu sfântul care doreşte să devină sfânt." Nu prea am înţeles eu profunzimea acestei dorinţe, dar acum, când sunt adolescentă, mă întreb dacă eu însămi îmi doresc să fiu sfântă. Ce mult m-aş bucura să conştientizez mai mult că a fi sfânt nu înseamnă să stai numai în biserică sau să te îmbraci în negru. Mulţi cred că sfânt trebuie să devină doar preoţii şi persoanele consacrate sau cei care se disting prin merite deosebite. Sfântul Carlo Acutis este sfântul zilelor noastre care a avut o viaţă normală de creştin. El poate fi modelul nostru pentru a deveni toţi sfinţi prin comportament, bunătate şi iubire.
