de pr. Florin-Petru Sescu
Anul acesta, între 19 ianuarie şi 7 februarie, Centrul Misionar Diecezan a răspuns afirmativ la invitaţia pr. Paul Roca, responsabilul misiunii din Chiriquí Grande - Bocas del Toro (Panama), de a trimite o echipă de voluntari din Dieceza de Iaşi pentru a realiza pavimentul Bisericii "San Jose".
Invitaţia de a reface toată gresia bisericii a făcut posibil ca echipa de voluntari să vadă atât realitatea misiunii, cât şi recunoştinţa pe care oamenii de acolo o au faţă de binefăcătorii din Dieceza de Iaşi, dieceză care nu numai că i-a ajutat în nenumărate rânduri, ci a şi trimis oameni care să lucreze acolo. Mulţi s-au mirat cum de o echipă din România, din Europa, a venit de bună voie să lucreze într-o zonă atât de îndepărtată şi izolată, cum este a lor.
În perioada petrecută în Bocas del Toro au fost mai multe aspecte plăcute pe care le-am remarcat: în primul rând, recunoştinţa oamenilor, apoi faptul că aceştia veneau şi întrebau dacă avem nevoie de hrană, apă, ajutor etc., gesturile de admiraţie şi de încurajare şi, nu în ultimul rând, bucuria care se citea pe chipul lor ori de câte ori intrau în biserică să vadă evoluţia lucrărilor. A fost plăcut şi încurajator să vedem acei oameni săraci care, deşi ştiau că aveam cele necesare pentru masă, au dorit să îşi arate recunoştinţa şi preţuirea lor aducând un orez fiert, un peşte sau fructe de mare, ceva din puţinul lor.
Cel mai frumos şi emoţionant moment însă, s-a petrecut într-o zi de sâmbătă, când un băieţel care trebuia să participe la cateheza copiilor organizată în Rambala a venit cu două ore mai devreme şi, în timp ce aştepta, a stat, a privit şi a admirat echipa de voluntari, foarte atent şi fără teamă. Impresionant a fost când acest băieţel, Melby Martinez, a început să fie din ce în ce mai atent la modul în care lucra şi comunica echipa, astfel încât, atunci când i se părea că unul dintre voluntari are nevoie de ceva, mergea şi aducea ceea ce credea el că ar fi nevoie: un ciocan de gresie, o mistrie pentru adeziv, o mătură sau un făraş etc. Ne-a emoţionat faptul că acel copil sărac, deşi nu înţelegea nimic din ceea ce noi spuneam, nu înţelegea cuvintele, el încerca să ne fie alături şi să ne ajute. Nu s-a descurajat niciun moment, nici măcar atunci când îşi dădea seama că noi nu aveam nevoie de obiectele pe care le aducea. A fost acolo, alături de noi pentru două ore, până când a mers la cateheză. La sfârşit i-am răsplătit bunăvoinţa cu dulciuri.
Aceasta a fost imaginea cea mai frumoasă a experienţei de voluntariat: un copil cumsecade, bun şi săritor, care a crescut aproape de misiune. Acest copil îi reprezintă pe toţi copiii care învaţă de la misionari cum să crească şi să fie oameni buni. Acest copil este rodul renunţărilor a mii de persoane, din dieceză şi din afară, care au ştiut să susţină prezenţa misionarilor noştri în Coasta de Fildeş, Kenya şi Panama, şi care au susţinut toate proiectele umanitare din zonele de misiune.
Noi, cei de la Centrul Misionar Diecezan, aducem în faţa tuturor binefăcătorilor recunoştinţa copiilor, a tinerilor şi a oamenilor sărmani din misiuni, care au fost mereu ajutaţi prin "Cutia Speranţei" din Postul Mare. Tuturor, un sincer: Mulţumesc!
