de pr. Gabriel-Iulian Robu
Se apropie Postul Mare. Intrăm într-un timp pe care ni-l oferă Domnul pentru a ne apropia de el, pentru a simţi iubirea lui şi a pune ordine în viaţa noastră. Este un timp special în care ne lipim privirea de Dumnezeu şi apoi privim la viaţa noastră. Astfel, observăm ce trebuie să fie schimbat în noi.
Uneori, trebuie să recunoaştem că "Prea mult am dat uitării/ rugăciunea cea de pace dătătoare/ şi tăcerea cu parfumul tău./ Prea mult ne-am cufundat în lume/ şi am uitat să privim la cer./ Prea mult am numit dulceaţă/ agurida păcătoasă a acestui veac" - cu aceste versuri începe cartea Cuvântările sfintei Cruci, apărută recent la Editura "Sapientia".
La începutul postului primim cenuşă pe cap. Ne plecăm fruntea, ne coborâm privirea, recunoscând că avem ceva în comun cu acea cenuşă. Cenuşa ne aminteşte că pământ suntem şi că în pământ ne vom întoarce. Cenuşa este o chemare la umilinţă. Umilinţa înseamnă a trăi în adevăr. Înseamnă a recunoaşte că viaţa nu vine de la noi, ci am primit-o în dar de sus. Înseamnă a ne recunoaşte creaturi în faţa Creatorului.
Cenuşa pe care o primim pe cap ne aminteşte că suntem mici în acest univers, că suntem pământ. Cenuşa ne vorbeşte despre fragilitatea noastră. Cenuşa se risipeşte ca pulberea în bătaia vântului. Cenuşa ne aminteşte că suntem o pulbere în acest univers imens, dar o pulbere iubită de Dumnezeu, o ţărână asupra căreia Dumnezeu a suflat duhul său, o ţărână în care Dumnezeu a pus chipul său. Suntem o ţărână îndrăgită de Dumnezeu, o ţărână pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a murit pe cruce şi a înviat. O ţărână iubită de Dumnezeu.
Postul Mare ne invită să ne întâlnim cu iubirea lui Dumnezeu. Papa Francisc sublinia că unica forţă capabilă să cucerească inima oamenilor este milostivirea duioasă a Tatălui ceresc. Papa dă exemplul confesionalului privit ca un sân matern dătător de viaţă. A fi îmbrăţişaţi de iertarea lui Dumnezeu, a ne afla la spovadă înaintea unui Dumnezeu care este Tată milostiv, transformă confesionalul într-un sân matern, în care se formează viaţa. Confesionalul devine astfel ca o casă pentru noi, săracii păcătoşi. Devine un loc în care noi, fiii săi, recăpătăm viaţa harului şi reîncepem să trăim în prietenie cu Dumnezeu. De aceea, confesionalul nu trebuie să fie ca o cameră de tortură. Dar nici ca o curăţătorie la care intri, se curăţă pata din palton sau cămaşă şi mergi înainte fără a fi învăţat ceva.
Drumul postului conduce la înviere. Prin post, în timp ce ne lăsăm vindecaţi de iubirea lui Isus, putem trăi deja o experienţă pascală la nivel personal. Trăind întâlnirea cu Cel Înviat, putem exclama: "Scufundă-mă, Isuse, în învierea ta/ Şi plămădeşte în mine o făptură nouă./ Mâinile mele să fie plămadă de-nviere/ şi să săvârşească doar fapte de lumină./ Picioarele mele să meargă spre lumină/ şi să păşească doar pe urmele tale./ Inima mea să fie o inimă de înviere/ Şi să bată numai pentru tine/ şi pentru ceilalţi, de dragul tău."
Cartea Cuvântările sfintei Cruci. Reflecţii feriale în Postul Mare însumează meditaţii feriale ţinute în Postul Mare, predici quadragesimale tematice despre cuvintele lui Isus de pe cruce şi câteva crâmpeie de lirică poetică. Multe dintre aceste scurte meditaţii se inspiră din diferiţi autori de spiritualitate. Ne dorim ca aceste reflecţii puse pe hârtie să fie spre edificarea spirituală a cititorilor.
