de pr. Cristian Chinez
Pr. Sergio Lanza, pastoralist la Universitatea Pontificală Laterană, are o carte intitulată A-l converti pe Iona. Pornind de la expresia aceasta provocatoare, putem constata, cu destulă uşurinţă, că în fiecare dintre noi există un fel de Iona care trebuie convertit mereu. Pe etape. Mai întâi, prima reacţie: asemenea profetului Iona, parcă ne vine de multe ori să fugim departe, numai să nu devenim instrumente ale mesajului divin: "Mergi şi spune-le: încă 40 de zile şi..." Deşi, la prima vedere, nu e vorba decât de un avertisment, misiunea comportă riscuri... Şi atunci, mai bine nu! Or, tocmai un astfel de "nu", faptic şi nu ca un afront, trebuie smuls din rădăcini...
Dar cel mai important este ceea ce se întâmplă după recuperare, reînnodare şi, în special, trecerea prin noaptea "morţii" din burta peştelui spre o adevărată înviere... "Ştiam eu că eşti un Dumnezeu milostiv..." Faptul că nu iese întotdeauna aşa cum ne-am imaginat noi că vor evolua lucrurile, iar Dumnezeu este mereu surprinzător în sens pozitiv (milostiv şi iertător) şi ne precedă cu un pas spre tot ceea ce este mai frumos şi mai bun, cere convertirea noastră continuă. Iar experienţa pascală, nu numai cea sacramentală ("a muri şi a învia cu Cristos"), nu este scop în sine. Nici punct. Doar etapă. Pe calea convertirii.
