Biserica este misionară (II)
de pr. Florin-Petru Sescu
Continuăm seria articolelor în care aş dori să descoperim împreună răspunsul la două întrebări fundamentale: De ce este Biserica misionară? şi Cum poate fi ea misionară?
Doamna Ethel Kennedy, soţia senatorului Robert Kennedy, întorcându-se dintr-o călătorie lungă prin ţările Americii Latine, a fost întrebată de un jurnalist: "Ce v-a impresionat cel mai mult în această călătorie?". Ea a răspuns: "Munca misionarilor. Dintre toţi cei pe care i-am întâlnit, aceste persoane sunt extraordinare. Ele trăiesc cu adevărat porunca iubirii, fiind mereu gata să se pună în slujba celor nevoiaşi. Împărtăşesc viaţa săracă a oamenilor, trăiesc alături de ei în condiţii greu de imaginat, dar cel mai mult m-a impresionat bucuria lor. Chiar dacă le lipsesc mijloacele materiale atât de necesare, nu le lipseşte niciodată bucuria. Este extraordinar." Întrebată fiind dacă le-ar permite fiilor ei să fie misionari, a răspuns: "Nu numai că le-aş permite, dar aş fi bucuroasă. Vedeţi dv., orice mamă care iubeşte cu adevărat şi nu se gândeşte doar la familia proprie, s-ar bucura să aibă un copil misionar. Vocaţia misionară este o binecuvântare pentru familie."
Este adevărat că a fi misionar "ad gentes", adică a părăsi patria proprie pentru a ajunge la popoarele sărace, este un lucru extraordinar, dar de o demnitate asemănătoare se bucură şi cel care îţi propune să fie misionar în locul în care îţi duci viaţa de zi cu zi. Este datoria Bisericii, şi a fiecărui creştin, să devină "sacrament universal de mântuire" (Ad Gentes 1), adică să devină pentru cei apropiaţi, aşa cum ne lămureşte Catehismul Bisericii Catolice, "un semn văzut, orânduit de Isus Cristos, prin care se poate dobândi harul nevăzut pentru sfinţirea sufletelor". Dacă Biserica este trimisă de Dumnezeu să vestească tuturor oamenilor evanghelia şi, prin această vestire, ei să fie mântuiţi, atunci fiecare membru, fiecare creştin, trebuie să se simtă la fel, trimis pentru a aduce tuturor mântuirea (cf. Ad Gentes 1). Isus Cristos le lasă apostolilor o poruncă: "Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! Cine va crede şi va fi botezat se va mântui" (Mc 16,15-16).
Toţi creştinii, indiferent de locul şi timpul în care trăiesc, au datoria de a-l arăta şi de a-l vesti pe Isus Cristos, omul nou, atât prin mărturia cuvântului, cât mai ales prin exemplul propriei vieţi. Ei dau mărturie că prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos au devenit oameni noi renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, prin apa Sfântului Botez. Conciliul Vatican II, în documentul Ad Gentes, nr. 36, ne spune: "Ca mădulare ale lui Cristos cel viu, încorporaţi în el şi făcuţi asemenea lui prin Botez, precum şi prin Mir şi Euharistie, toţi credincioşii sunt datori să colaboreze la creşterea şi dezvoltarea trupului său, pentru a-l duce cât mai curând la plinătate (cf. Ef 4,13). [...] Să ştie însă cu toţii că prima şi cea mai însemnată datorie a fiecăruia pentru răspândirea credinţei este trăirea profundă a vieţii creştine."
Întorcându-ne la răspunsul doamnei Kennedy - "Nu numai că le-aş permite, dar aş fi bucuroasă." -, aş spune că acesta ar trebui să fie ţelul oricărui creştin - copil, tânăr, adult sau om în vârstă - "care iubeşte cu adevărat şi nu se gândeşte doar la familia proprie", să sădească în inima lor şi a semenilor dorinţa deosebită şi entuziasmul de a-l vesti pe Dumnezeu, de a vorbi despre iubirea şi milostivirea sa. Orice om care învie împreună cu Cristos primeşte şi darul Duhului Sfânt, darul iertării, al împăcării şi al păcii (cf. In 20,21-22).
De ce este Biserica misionară? Pentru că, asumându-şi mandatul plin de iubire al lui Isus Cristos, îşi doreşte să devină pentru lume sacrament universal de mântuire, semn vizibil prin care Dumnezeu mântuieşte.
