de pr. Petru Ciobanu
În seara zilei de 8 mai, de la loja Bazilicii "Sfântul Petru" a fost anunţată alegerea Papei Leon, al XIV-lea cu acest nume. Începând cu acest număr voi prezenta figurile ilustre ale unor papi care au purtat numele de Leon. Şi voi începe cu Sfântul Papă Leon I cel Mare.
Papa Leon I s-a născut în jurul anului 391, la Roma sau la Volterra, în Toscana. Primele informaţii sigure datează din perioada pontificatului Papei Celestin I (422-432), când îl aflăm ca diacon al Bisericii din Roma, misiune pe care o va îndeplini şi sub Papa Sixt al III-lea (432-440). Fire înţeleaptă, el l-a îndemnat pe Ioan Cassian să scrie lucrarea Despre întruparea Domnului contra lui Nestoriu, a cărei prefaţă este o scrisoare a autorului adresată lui Leon.
Persoană de încredere nu numai a Papei Sixt al III-lea, ci şi a împăratului Valentinian al III-lea (425-455), a fost trimis de acesta în Galia să aplaneze conflictul dintre generalul Aetius şi prefectul Albinus. În timp ce-şi îndeplinea această misiune, s-a întâmplat că, la 19 august 440, a murit Sixt al III-lea, iar poporul şi clerul roman l-au aclamat unanim papă pe Leon, care a fost consacrat episcop la 29 septembrie acelaşi an.
Începea astfel unul dintre cele mai importante pontificate din istoria papalităţii. Ajuns urmaş al Sfântului Petru, prima lui grijă a fost unitatea Bisericii, fărâmiţată de ereziile vremii. Într-un sinod la Aquileia a condamnat pelagianismul; la Roma, unde vandalii aduseseră maniheismul, pentru a-i converti pe adepţii acestei erezii, pe lângă predică, papa nu s-a sfiit să facă apel şi la autoritatea imperială. În Spania, sfâşiată şi ea de erezii, a combătut priscilianismul, care propunea o doctrină dualistă, o împărăţie a luminii şi una a întunericului, pledând pentru o viaţă ascetică severă.
Însă lupta cea mai acerbă a fost dusă în Orientul răvăşit de monofizismul lui Eutichiu, care afirma că în Isus există doar natura divină. Condamnat de episcopul Flavian al Constantinopolului, Eutichiu a făcut apel la Papa Leon, care în celebrul său Tomus ad Flavianum condamna fără echivoc învăţătura eronată a monofizismului, afirmând că în unica persoană a lui Isus Cristos există două naturi: divină şi umană. Dar lupta nu s-a încheiat aici, pentru că împăratul Teodosiu al II-lea era de partea lui Eutichiu, a cărui învăţătură este acceptată de Conciliul de la Efes din 449. Papa Leon reacţionează dur împotriva acestei măsuri, aşa că, după moartea lui Teodosiu, noul împărat Marcian convoacă un nou conciliu la Calcedon, care acceptă învăţătura dogmatică a papei din Tomus ad Flavianum. Mai mult, acest conciliu a fost prezidat de legaţii pontificali, dovadă a prestigiului scaunului Romei şi a proeminenţei acestuia faţă de alte scaune patriarhale. Aici, la acest conciliu s-a spus: "Prin Leon a vorbit însuşi Petru."
Dar numele lui Leon I rămâne legat şi de întâlnirea sa cu regele hunilor, Attila. La întrevederea de la Mantova, din anul 452, papa îl convinge pe hun să renunţe la invadarea Italiei. Însă în anul 455 nu a putut să-i împiedice pe vandalii lui Genseric să jefuiască Roma, dar a reuşit să obţină de la ei cel puţin să nu incendieze oraşul şi să nu ucidă oamenii refugiaţi în cele trei bazilici papale de atunci.
De la Papa Leon I ne-au rămas 173 de scrisori, 97 de predici, dar şi biserica zidită la indicaţia lui pe mormântul Papei Corneliu.
Leon cel Mare a trecut la cele veşnice la 10 noiembrie 461, fiind înhumat iniţial în porticul Bazilicii "Sfântul Petru". Începând cu anul 1715, osemintele i se găsesc sub altarul Capelei "Madonna della Colonna" din aceeaşi bazilică. În anul 1754, Papa Benedict al XIV-lea l-a proclamat învăţător al Bisericii. Este comemorat în Martirologiul Roman la 10 noiembrie.
