Daniela I.
În luna august a anului trecut a venit acasă din misiune unul dintre preoţii misionari, şi cum părintele paroh este colegul său, l-a invitat la noi şi i-a propus să predice la Liturghia copiilor. Ne-a anunţat că a venit la noi în vizită un preot din misiune şi eu mă gândeam că o fi un preot de culoare, sau cel puţin foarte bronzat, dar nu. Era un preot care vorbea foarte bine româneşte şi nici nu era exagerat de bronzat. La predică ne-a vorbit despre copiii din misiune, în ce condiţii învaţă, că mănâncă o dată pe zi puţin orez fiert în apă, şi numai atunci când este o sărbătoare mare îşi permit să taie o oaie sau o capră. Copiii din misiune se bucură enorm când primesc o bomboană sau ceva dulce şi ştiu să preţuiască tot ceea ce primesc şi că darul cel mai mare pentru ei este apa. Când am auzit aceasta, am făcut ochii mari şi mă gândeam cum să fie apa darul cel mai de preţ. Apoi părintele misionar ne-a explicat cum cei din misiuni fac eforturi foarte mari pentru a avea apă pentru ei, dar şi pentru animalele lor. Femeile şi copiii din misiuni merg kilometri întregi pentru a procura apă pentru câteva zile şi nu au nici maşină, nici căruţă, ci toată apa este cărată cu mâinile, şi a adăugat: "Nu este meritul meu şi nici al tău că Dumnezeu a făcut să avem aici apă din belşug".
