• A. (e-mail). "În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru noi, ascultătorii postului de radio ERCIS FM. Îmi pare rău că nu am curajul necesar să vorbesc la emisiunile în direct, poate ar fi o învăţătură şi pentru unii ascultători. Lucrez într-un colectiv mic, unde mai mult de jumătate suntem femei, iar fiecare ştie ce are de făcut. Sunt perioade din an când suntem mai solicitaţi, dar acest lucru nu trebuie să ne facă răi. Eu cred că, atunci când cineva şi-a ales o meserie, are datoria să şi-o asume. Nu avem dreptul să jignim pe nimeni, motivând că suntem obosiţi sau nu ne ies lucrurile aşa cum vrem. Fie că ne-am dorit să fim profesor, medic, casier, gestionar, brutar, croitor etc., toţi avem datoria, în primul rând, să fim oameni. Şi ca să fiu mai înţeleasă de ce nu am curajul să vorbesc în direct, am să încep să vă povestesc despre comportamentul unei colege, - sper să nu fie bârfă - care nu este absolut deloc mulţumită de ceea ce face, de ceea ce şi-a ales să facă, mai bine zis. De la prima oră de muncă, cu o voce apăsată, începe să se plângă că este obosită, că are multe de făcut, că ceilalţi nu fac mai nimic, că ea este capabilă să facă lucruri mai nobile şi nu este promovată, şi lista poate continua. Este curioasă să ştie tot, urmăreşte pe fiecare să vadă dacă-şi face bine datoria, dacă întârzie sau pleacă mai devreme de la muncă. Eu aş înţelege-o dacă aceasta ar fi misiunea ei, dar nu. Ea pe toţi îi vede duşmanii ei. Am încercat să o lămuresc că lucrurile nu stau aşa cum le vede ea, că ar trebui să pună în balanţă ceea ce spune şi face. Cred că şi eu am devenit foarte sensibilă şi nu mai puteam duce în cârcă nemulţumirea ei. Într-un sfârşit, am sfătuit-o să-şi schimbe locul de muncă. Vai! Am devenit duşmanul ei numărul unu. Îmi trimite mesaje cu tentă ameninţătoare şi, indirect, mă acuză că eu aş fi motivul nefericirii ei, că ea a luat toate examenele cu notă mare şi nu a avut nicio restanţă. Am zis că acestea sunt copilării, chiar nu mă privesc notele nimănui. Nu sunt disperată, dar parcă e prea mult să aud şi să văd zilnic persoane veşnic nemulţumite."

Vă felicităm şi vă mulţumim pentru curajul de a ne scrie. Ne bucurăm că ascultaţi radio ERCIS FM şi sperăm să vă faceţi curaj ca măcar la intenţiile de rugăciune să intraţi în direct. Observând experienţa prin care treceţi, aveţi suficiente motive şi intenţii de rugăciune. Într-adevăr, nu este simplu, dar noi, creştinii, prin sacramentul Botezului, avem datoria nobilă să fim fericiţi, pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu darul credinţei. Botezul trebuie să-l trăieşti, nu numai să-l primeşti. Ne-aţi spus despre colega dv. că "pentru ea contează foarte mult părerea celorlalţi şi face totul pentru imagine. Are o părere foarte bună despre ea şi nu acceptă să o contrazici". În Biblie, omul mândru este acela care se autodesemnează ca stăpân peste toţi şi peste toate. Mândria este un păcat care îţi fură sufletul, viaţa şi credinţa. Nimic nu-l face mai rău pe om decât mândria, îl transformă în neom. Sfântul Anton, pustnicul, a spus într-o zi: "Oamenii se împart în trei categorii: invidioşii, orgolioşii şi ceilalţi. Însă eu nu i-am întâlnit niciodată pe ceilalţi." Un frate a mers la Ilie, un pustnic, şi i-a spus: "Am cunoscut în lume un om care avea o mare idee despre el însuşi. Fii sigur - i-a răspuns Ili e-, că, atunci când cineva are o mare idee despre el însuşi, aceea este singura idee pe care o are." Am găsit în cartea Puterea tăcerii, a card. Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, la pagina 213, următorul text care ne-a plăcut, sperăm să vă placă şi dv.: "Războiul, barbaria şi cortegiile de orori nu vor avea niciodată câştig de cauză asupra lui Dumnezeu, cel prezent în noi. Veninul războiului îşi găseşte sfârşitul în tăcerea rugăciunii, în tăcerea încrederii, în tăcerea speranţei. În inima tuturor barbariilor trebuie să sădim misterul crucii. Mă gândesc, de asemenea, la războaiele purtate prin defăimare şi prin bârfă. Cuvântul poate ucide, cuvântul poate asasina, dar Dumnezeu ne învaţă să iertăm. El ne învaţă să ne rugăm pentru duşmanii noştri. El ne înconjoară inima cu un veşmânt de tandreţe, ca să nu fie murdărită de ranchiună."