de pr. Richardo-Dominic Baciu
"Domnul nu doreşte nimic de la tine, dar vrea ceea ce este mai bun pentru tine."
Cine este cel care te cheamă să faci parte din proiecte măreţe şi veşnice? Cine este cel care doreşte pentru tine ceva mai bun? Este Isus Cristos, un prieten care ne cheamă să-l cunoaştem.
Dumnezeu nu ne cheamă să facem lucruri, ci ne cheamă să stăm cu el, să "fim" asemenea lui. Din acest motiv, o datorie importantă în drumul vocaţional, în procesul de discernământ, este să îl cunoaştem pe Isus Cristos. Pentru unii este scopul vieţii, după ce de multe ori au parcurs drumuri istovitoare şi au urcat pe poteci strâmte. Pentru alţii este un dar primit de la început şi îl cunosc fără dificultăţi şi complicaţii.
În inima ta, ca şi în aceea a oricărui om, se găsesc întrebări fundamentale. Întrebări despre adevăr, fericire şi scop. Întrebări care, dacă nu găsesc un răspuns, pot cauza diferite răni. O inimă falsă şi nefericită este mereu în derivă. Aceste întrebări găsesc răspunsul într-o persoană. Isus nu este o idee; discernământul vocaţional nu înseamnă să urmezi o idee. În Evanghelia după Sfântul Ioan, Isus, adresându-se celor doi tineri care îl urmau, îi întreabă: "Ce căutaţi?" (In 1,38). La sfârşitul acestei întâlniri, cei doi discipoli vor mărturisi: "L-am găsit pe Mesia" (In 1,41).
Pentru fiecare dintre noi, Isus trebuie să fie o persoană vie. Şi nu doar atât, dacă îl cunoşti cu adevărat, dacă îl recunoşti în viaţa ta, el devine un prieten real şi apropiat, însoţitor de călătorie pentru a ne ajuta să ajungem la fericire şi la adevăr.
Tu, cel care cauţi voinţa sa, tu, care cauţi vocaţia ta, tu, cel care te întrebi ce doreşte Domnul pentru tine, ai nevoie să îl cunoşti îndeaproape pe Isus, să-l cunoşti în mod personal.
Să facem trei paşi: a cunoaşte, a iubi, a urma. Nimeni nu iubeşte pe cineva pe care nu-l cunoaşte şi nimeni nu urmează pe cineva care nu iubeşte.
Referindu-ne încă o dată la textul din Evanghelia după Sfântul Ioan (1,38), la începutul acestei întâlniri Domnul era un învăţător, la sfârşitul acelei zile, în inima celor doi discipoli era Mesia.
Nu este vorba de o persoană obişnuită, de un prieten oarecare. Întâlnirea profundă pe care fiecare dintre noi trebuie să o trăiască este cu Domnul istoriei, un om-Dumnezeu care a venit în această lume pentru mine, care a suferit pentru mine, care a murit pentru mine. El mă însoţeşte, pas cu pas pe drumul vieţii. A realizat minuni, vindecări, convertiri. A dorit să fie prezent în fiecare persoană fără nicio deosebire, fără prejudecăţi.
Într-o scenă foarte grăitoare, pe malul lacului Tiberiadei, în finalul Evangheliei după Sfântul Ioan, ucenicii se reîntorc la pescuit, iar cu această ocazie nu prind nimic. Spre dimineaţă, sunt interpelaţi de un bărbat de pe mal, care îi întreabă dacă au prins ceva peşte şi îi invită să arunce din nou mreaja. Iar imposibilul s-a produs: un năvod plin cu peşti. La aceste cuvinte, discipolul "iubit" răspunde în mod definitiv pentru întreaga viaţă: "E Domnul!" (21,1-8).
Dacă ucenicilor le-a dăruit harul de a-l recunoaşte, oare nu îmi va da şi mie acest har? Oare pot spune pentru toată viaţa că Isus rămâne "Domnul" pentru mine?
Cine te cheamă? Te cheamă o persoană pe care să o cunoşti; te cheamă un prieten pe care să-l iubeşti; te cheamă Isus cu care să te asemeni cât mai mult şi pe care să-l slujeşti în fraţii săi.
Vocaţia nu este doar alegere, ci recunoaştere a unei chemări divine care deja există în adâncul sufletului. De aceea, vocaţia nu trebuie cerută, ci descoperită.
