Interviu cu pr. Gică Păuleţ, din Congregaţia "Părinţii Augustinieni Asumpţionişti", realizat de pr. Claudiu Bulai

La început de an, vă propun să descoperim un preot care şi-a dorit din toată inima să-l slujească pe Cristos. După mai multe căutări, i-a întâlnit pe fraţii augustinieni asumpţionişti şi a putut să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu. Au trecut 30 de ani de atunci. Pentru că în luna decembrie a împlinit 55 de ani de viaţă, l-am invitat la un dialog pe pr. Gică Păuleţ, din Congregaţia "Părinţii Augustinieni Asumpţionişti".

- Sunteţi frate asumpţionist de 30 de ani. Cum i-aţi descoperit pe Fraţii Augustinieni Asumpţionişti şi de ce aţi ales să faceţi parte din rândul lor?

Totul a început în noaptea pascală din anul 1993 în Bazilica "Sfântul Petru" din Roma când, după Sfânta Liturghie pontificală prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea, am întâlnit două surori oblate asumpţioniste pe care le cunoşteam, dar de care nu ştiam că erau la Roma pentru studii. Împărtăşindu-le decepţia mea şi ce trăiam în casa de formare unde eram, ele mi-au vorbit despre asumpţionişti şi mi-au adus la cunoştinţă că aceştia deschiseseră o comunitate la Mărgineni-Bacău, dar că la Roma nu era comunitate de formare, ci doar casa generală. Fără ezitare le-am cerut să mă ajute să obţin o întrevedere cu părintele responsabil al asumpţioniştilor. Aşa se face că după câteva zile mă găseam în faţa superiorului general, căruia îi povesteam parcursul meu şi cele trăite în ultimele şase luni de când eram la Roma. După o ascultare activă din partea sa, am convenit împreună să nu luăm o decizie pripită şi mi-a înmânat regula de viaţă a Asumpţiunii. Am plecat încrezător şi cu o speranţă reînnoită. Răsfoind şi citind primele pagini ale broşurii pe care tocmai o primisem, am descoperit că părintele spiritual al asumpţioniştilor este Sfântul Augustin, iar părintele Emmanuel d'Alzon, fondatorul congregaţiei. Am fost sedus de deviza lor: Adveniat Regnum Tuum - "Vie Împărăţia ta, în noi şi în jurul nostru". Mi-a plăcut ideea că fraţii nu se aleg, ci se primesc. Viaţa frăţească experimentată şi trăită în comunitate, cu simplitate şi francheţe, este o mare bogăţie şi aduce un echilibru personal. Apoi, am înţeles ce reprezintă Sfântul Augustin în viaţa spirituală şi în învăţătura Bisericii. De asemenea, am înţeles implicarea congregaţiei în operele de presă, sociale, ecumenice şi educative prin cele trei virtuţi: îndrăzneală, generozitate şi altruism. Pe scurt, am ales să fac parte din rândul asumpţioniştilor, pentru că întotdeauna ei au fost şi sunt oameni ai timpului lor.

- Aţi petrecut o perioadă şi în Franţa. Cât de mult v-a marcat aceasta?

Într-adevăr, am petrecut aproximativ 20 de ani în Franţa, în oraşe precum Lyon, Toulouse, Strasbourg, Versailles şi Paris. Timp de şase ani am fost şi paroh pentru o comunitate constituită din patru parohii regrupate. Numeroase sunt evenimentele sau atitudinile marcante care au făcut din mine călugărul şi preotul asumpţionist de astăzi. Din punct de vedere spiritual şi intelectual, păstrez o amintire vie a modului în care, într-o societate secularizată, Biserica locală, indiferent de situaţie şi de nenumăratele crize întâlnite, este vector de speranţă şi în continuă căutare pentru ca împreună, episcopi, preoţi şi credincioşi laici, să propună trăirea credinţei creştine, înrădăcinată în Cristos. Este frapant să vezi setea şi foamea existentă după cuvântul lui Dumnezeu care este citit, meditat, împărtăşit, actualizat cu trăirile lor. De asemenea, numeroşi sunt credincioşii laici care fac reculegeri spirituale singuri sau în grup. Nu studiile teologice m-au învăţat să fiu preot şi păstor, ci spiritul asumpţionist, interacţiunile cu oamenii care trăiesc evanghelia din plin în mediile lor de viaţă şi de muncă, prezenţa mea în mijlocul lor şi mărturisirile numeroşilor catecumeni adolescenţi, tineri şi adulţi, cărora le-am administrat sacramentele iniţierii creştine, după ce în prealabil au fost pregătiţi de către laicii formaţi din parohii. Biserica franceză ştie şi are capacităţile necesare pentru a transforma slăbiciunile ei în îndrăzneală. Investeşte şi are încredere în laicii pe care-i formează, deoarece ei sunt mărturia vie şi viitorul Bisericii.

- Hirotonirea ca preot a avut loc în Anul Jubiliar 2000. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest moment?

Deşi nu am avut o prezenţă fizică a familiei mele biologice, nici la hirotonirea diaconală, nici la cea sacerdotală, aceste două evenimente unice în viaţă au însemnat împlinirea unui vis vocaţional pe care nu l-am putut îndeplini în anul 1986, când am dorit să intru la seminarul diecezan din Iaşi, locurile fiind limitate. Recunoştiinţă deosebită pentru toţi eroii Revoluţiei din anul 1989, datorită cărora am redobândit libertatea şi mi-a permis să ajung la Roma. Gratitudine pentru familia mea, de asemenea, pentru toţi laicii cu care am colaborat în diversele apostolate şi pentru fraţii asumpţionişti care m-au susţinut şi m-au încurajat pe drumul vocaţional, amintindu-mi şi limitele mele. Angajament generos şi dezinteresat pentru a-l face cunoscut pe Cristos, pentru a iubi Biserica şi "a da naştere la noi creştini inteligenţi", cum îşi dorea fondatorul nostru.

- Anul acesta veţi împlini 25 de ani de preoţie. Cum v-aţi descrie viaţa de preot de până acum?

Nu aş fi preot dacă nu aş fi mai întâi călugăr asumpţionist. Aceste două stări de viaţă, aceste două vocaţii, deşi sunt complementare, pentru mine sunt inseparabile; ele se completează constituind persoana şi personalitatea mea. Viaţa de preot mi-a adus o deschidere neînchipuită asupra realităţilor vieţii, realităţilor locale şi internaţionale, asupra felului de a trăi, a profesa şi a celebra credinţa, asupra modului de a fi şi a face Biserică în diversitatea limbilor şi a culturilor. Cu umilinţa de rigoare îndrăznesc să afirm că am fost, sunt şi sper să rămân un preot deschis, disponibil, primitor, zâmbitor, om al timpului nostru, înrădăcinat în tripla iubire care rezumă o parte din carisma noastră: "Dragostea faţă de Cristos, faţă de Sfânta Fecioară Maria, Mama sa, şi faţă de Biserică, Mireasa sa".

- Povestiţi-ne o amintire care v-a rămas întipărită în inimă.

Îmi voi aminti mereu cu emoţie cuvintele rostite de un enoriaş care, în timp ce îi salutam individual la ieşirea din biserică, mi-a zis cu voce tare: "Ştii, Gică, e bine ce ne împărtăşeşti, se vede că te străduieşti să ne faci omilii în care să ne regăsim, dar tu ştii, noi suntem oameni instruiţi, omilii găsim peste tot, trebuie doar să ne facem timp să le căutăm şi să le citim. Ceea ce contează pentru noi este mai ales felul tău de a fi." Şi altcineva, intrând în biroul meu şi observând panoul cu profesiunea de credinţă pe care era scris: "Cred", a exclamat: "Mulţumesc, Gică, asta se vede la tine!"

- La final, vă invit să lăsaţi un mesaj de început de an pentru cititorii noştri.

Aş dori ca aceste cuvinte ale Sfântului Augustin să amintească în mod constant cititorilor speranţa zilei de mâine: "Priveşte-l pe cel care te conduce şi nu te uita înapoi de unde te trage. Cel care te conduce merge în faţa ta, locul de unde te trage este în spatele tău. Iubiţi-l pe cel care vă conduce." Să nu vorbim despre Biserică, ci să fim Biserică, să trăim din Biserică, pentru că ea ne oferă viaţa lui Dumnezeu.

La mulţi ani!