de pr. Cristian Diac

Primul jubileu sărbătorit în Biserica Catolică a fost în anul 1300, pe timpul Papei Bonifaciu al VIII-lea, care a fixat frecvenţa celebrării lui la 100 de ani.

În anul 1342, în urma unei cereri din partea poporului roman către Clement al VI-lea, s-a stabilit ca jubileul să fie sărbătorit la fiecare 50 de ani. Mai târziu, în anul 1425, Martin al V-lea a sărbătorit un nou jubileu şi a deschis pentru prima oară poarta sfântă, însă la Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran".

Ultimul care a celebrat un jubileu de 50 de ani a fost Nicolae al V-lea în anul 1450, căci Paul al II-lea a redus cadenţa jubiliară la 25 de ani. De atunci până în prezent, din cauza războaielor napoleoniene, jubileele din anii 1800 şi 1850 nu au putut fi sărbătorite, ele fiind reluate cu regularitate în anul 1875. Leon al XIII-lea a convocat jubileul anului 1900 şi Ioan Paul al II-lea pe cel din anul 2000.

Jubileul Speranţei de anul acesta este al 27-lea jubileu ordinar în Biserica Catolică. Această specificare pretinde o lămurire cu privire la existenţa unui alt tip de jubileu decât cel ordinar. Este de amintit că până acum au fost mai multe jubilee extraordinare, care sunt convocate în afara ritmului de 25 de ani ai timpului cronologic. Primul asemenea jubileu a fost în anul 1423, când a fost sărbătorită întoarcerea papalităţii de la Avignon la Roma. Următorul a fost în anul 1933 şi a marcat a 1900-a aniversare a Răscumpărării. Sfântul Papă Paul al VI-lea a proclamat în anul 1966 un jubileu cu ocazia încheierii Conciliului Vatican II. În anul 1983, Ioan Paul al II-lea a deschis un jubileu extraordinar pentru a marca 1950 de ani de la Răscumpărarea omenirii. Şi Papa Francisc a stabilit pentru anul 2016 Anul Sfânt al Milostivirii tot ca jubileu extraordinar. Următorul jubileu extraordinar a fost anunţat pentru anul 2033, pentru a comemora 2000 de ani de la evenimentul Răscumpărării noastre prin moartea şi învierea lui Cristos.

Jubileul Speranţei, în care avem privilegiul să ne aflăm, să fie pentru toţi un prilej de a intensifica relaţia noastră cu Dumnezeu.

Mai credem în unitate?

de pr. Iosif Antili, Oficiul pentru Ecumenism

În fiecare an în luna ianuarie celebrăm Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Pentru anul acesta, textele pentru celebrările ecumenice au fost pregătite de fraţii şi surorile comunităţii monastice din Bose din nordul Italiei.

Textul principal a fost luat din Evanghelia după Sfântul Ioan care conţine dialogul dintre Isus şi Marta după moartea fratelui ei Lazăr (In 11,17-27). În cuvântul către Marta, Isus îi promite acesteia că fratele ei va învia şi conclude cu o provocare: "Crezi tu aceasta?" (In 11,26).

Acest text biblic are o relevanţă cu totul specială în contextul dialogului ecumenic. Mulţi sunt tentaţi să considere că separarea Bisericilor este un proces ireversibil asemenea morţii. Însă Isus aduce o veste bună: aşa cum moartea poate fi depăşită prin înviere, la fel separarea dintre creştini poate fi depăşită prin puterea lui Cristos.

Anul 2025 ne aduce două momente speciale care favorizează reflecţia despre unitate. Anul acesta data Paştelui este comună şi pentru Bisericile din Orient şi pentru cele din Occident. În al doilea rând, anul acesta aniversăm 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic, desfăşurat în Niceea în anul 325 d.C. Acest aniversar ne aminteşte de credinţa pe care o împărtăşim cu toţii şi care este exprimată în Crezul formulat în cadrul acelui sinod. Toate acestea ne invită la o reflecţie serioasă asupra nefericitelor dezbinări existente între creştini şi ne cheamă să ne reînnoim credinţa în refacerea unităţii în jurul lui Cristos.