de pr. Cristian Diac
Între 24 decembrie 2024 şi 6 ianuarie 2026, Biserica Catolică sărbătoreşte Jubileul de 2025 de ani de la Naşterea lui Isus Cristos. Acest jubileu ordinar este unul al speranţei, din dorinţa Papei Francisc, care îi îndeamnă pe toţi credincioşii răspândiţi în lume să devină "pelerini ai speranţei". În Bisericile particulare, în diecezele din lumea întreagă, acesta s-a deschis la 29 decembrie 2024.
Anul Sfânt Jubiliar 2025, aşezat de Papa Francisc sub motoul "Pelerini ai speranţei", a fost deschis în Dieceza de Iaşi printr-o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de PS Iosif Păuleţ în ziua de duminică, 29 decembrie 2024, în sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret. Celebrarea a început printr-un ritual special care i-a adunat pe credincioşi mai întâi în Catedrala istorică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.
Salutându-i pe cei prezenţi, păstorul diecezei s-a rugat către Dumnezeul speranţei, manifestat în trupul Cuvântului său, Isus: "Fie ca Cristos, pacea şi speranţa noastră, să fie tovarăşul nostru de călătorie în acest an de har şi mângâiere". Pelerinajul simbolic spre noua catedrală i-a cuprins pe toţi într-o procesiune solemnă, în faţă mergând crucea, "singura noastră speranţă", evangheliarul, PS Iosif Păuleţ, însoţit de PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, preoţii de la episcopie şi din diferite congregaţii prezente în Iaşi, precum şi numeroşi credincioşi. Ajunşi înaintea intrării principale, episcopul a rostit cuvintele: "Bucură-te, cruce a lui Cristos, singura noastră speranţă!", iar poporul a răspuns: "Tu eşti singura noastră speranţă, nu vom fi înşelaţi niciodată!".
Celebrarea a continuat cu ritualul stropirii cu apă sfinţită a poporului, proclamarea lecturilor sfinte din partea familiilor jubilante, care sărbătoreau 25, respectiv 50 de ani de căsătorie şi predica. În cadrul acesteia, pr. Daniel Iacobuţ, paroh şi decan, a evidenţiat semnificaţiile pe care le are speranţa pentru fiecare creştin: "Vă invit să creştem cu toţii în această bucurie de a fi pelerini ai speranţei, iar în anul jubiliar să transformăm fiecare zi din viaţa noastră într-un mic, dar autentic pelerinaj susţinut de speranţă." El i-a îndemnat pe cei prezenţi să ceară nu un har, ci două haruri: harul căutării şi harul creşterii. În evanghelia citită, părinţii l-au căutat pe Isus. Isus se lasă găsit acolo unde nu se aşteptau. Noi suntem căutători ai lui Dumnezeu şi creştem atunci când cultivăm comuniunea cu el, căci "a spera înseamnă a creşte". "Duhul Sfânt, a conchis predicatorul, care este maestrul speranţei noastre, va face să crească şi în noi cuvinte prin care îi spunem Domnului: În tine, Doamne, ne încredem şi speranţa noastră nu va fi nicicând înşelată".
PS Iosif Păuleţ le-a spus celor prezenţi că Anul Sfânt va fi unul încărcat. Mulţi vor ajunge la Roma. Preasfinţia Sa i-a invitat pe toţi cei prezenţi să beneficieze din plin de harurile anului jubiliar, reiterând adevărul că "speranţa noastră este Cristos".
Isus Cristos, de la a cărui naştere pe acest pământ se împlinesc 2025 de ani, să ne facă pe toţi pelerini ai speranţei într-o lume care are nevoie de lumină, de orientare şi, mai presus de orice, de Dumnezeu. Anul Sfânt Jubiliar să ne umple de speranţa că, în ciuda tuturor instabilităţilor şi nesiguranţelor din lume, Dumnezeu este izvorul şi împlinirea speranţelor noastre profunde.