de pr. Petru-Sebastian Tamaş
Întâlnim adesea părinţi dezamăgiţi de propriii copii din cauza îndepărtării de Biserică. Deşi s-au străduit să-i educe bine, ei trăiesc acum un mare eşec. Iată un plan de acţiune în mai mulţi paşi. Scopul este acela de a-i ajuta pe copiii noştri să-l cunoască şi să-l iubească pe Isus. Nu doar pentru liniştirea conştiinţei părinţilor, ci ca ei să experimenteze libertatea şi harul, iar apoi să se poată mântui.
1 Rugăciune, post şi sacrificiu
Apostolii au întâlnit într-o zi un tânăr chinuit de un duh. Deşi au încercat să-l elibereze, nu au reuşit. Isus le-a spus: "Acest soi nu iese decât prin rugăciune şi post" (Mt 17,21). El consideră rugăciunea şi postul ca practici normale pentru un creştin. Ele sunt necesare şi atunci când doreşti să îţi atragi copilul înapoi în Biserică.
Rugăciunea
Sfântul Augustin a trăit prima parte a vieţii lui departe de Isus şi Biserică. Mama lui, Sfânta Monica, a refuzat să-l considere o cauză pierdută. L-a însoţit peste tot şi a continuat să se roage pentru el. La Milano îl întâlneşte pe episcopul Ambroziu care îi spune: "Cu siguranţă, fiul atâtor lacrimi nu va pieri." După mulţi ani, promisiunea avea să se împlinească. Augustin şi Ambroziu s-au întâlnit, s-au împrietenit, iar dialogul dintre ei a trezit în Augustin setea după Dumnezeu. Sfânta Monica nu a reuşit să îl convingă pe Augustin prin cuvinte, pentru că acesta o respingea. Sfântul Ambroziu a învăţat-o să-i vorbească mai puţin lui Augustin despre Dumnezeu şi mai mult lui Dumnezeu despre Augustin.
Uneori, copiii refuză să-şi asculte părinţii când le vorbesc despre cele sfinte. De aceea, roagă-te ca în viaţa copilului tău să intre cineva ca Sfântul Ambroziu şi să-i dea un impuls.
Dacă rugăciunea Sfintei Monica a funcţionat pentru Augustin, ea poate funcţiona şi pentru tine. Implor-o pe ea şi pe sfinţi în favoarea copilului tău. Rugăciunile sfinţilor sunt mai puternice, deoarece sunt mai aproape de mintea şi inima lui Dumnezeu. Acesta îţi iubeşte copilul mai mult decât îţi imaginezi şi doreşte ca el să se întoarcă mai mult decât îţi doreşti tu.
Postul
În comparaţie cu alte tradiţii religioase, pentru catolici postul este un angajament relativ uşor. Postul nealimentar poate fi adesea mai benefic din punct de vedere spiritual. Scopul postului este de a ne detaşa de lume şi a ne apropia de Dumnezeu, mărind astfel puterea rugăciunii. Postul este cu adevărat util doar dacă îţi place acel ceva la care renunţi.
Când posteşti pentru copilul tău, aminteşte-ţi de nevoile lui. Dacă posteşti de la mâncare, roagă-te astfel: "Doamne, aleg să sar peste această masă de dragul fiului meu. Te rog să-i dai harul pentru a se întoarce în Biserica ta."
Sacrificii
Noi, catolicii, ştim că suferinţa şi disconfortul nu sunt inutile. Ele pot avea valoare răscumpărătoare dacă le oferim Domnului pentru binele altora. Aşa a făcut Sfântul Ioan Maria Vianney pentru a-şi ajuta enoriaşii să devină sfinţi. În ciuda sacrificiului său eroic, a durat mult până când aceştia s-au convertit. Până atunci l-au denigrat şi l-au acuzat în mod nedrept. Aşa cum Isus a acceptat moartea de dragul nostru, să oferim durerile şi suferinţele noastre de dragul copilului nostru. Când treci printr-o situaţie dificilă, roagă-te: "Doamne, îţi ofer această durere pentru fiul meu." Când facem sacrificii de dragul copiilor noştri, harul lui Dumnezeu curge din abundenţă, aşa cum a făcut şi pe Calvar.
Cel mai bun aliat în această muncă este Duhul Sfânt. El este sufletul Bisericii şi puterea care stă la baza tuturor eforturilor noastre spirituale. Fără Duhul Sfânt, strategiile noastre au şanse mici de reuşită. El oferă cuvintele potrivite în momentele potrivite şi înmoaie inima împietrită.