Vocaţia - misterul divin al chemării lui Dumnezeu
de Amalia-Adalmina Bolea
Intenţia de rugăciune pentru luna februarie, propusă de către Sfântul Părinte Papa Francisc, este ca tinerii, care se simt chemaţi la misiunea de a-i sluji lui Cristos în Preoţie şi viaţa consacrată, să găsească în comunitatea eclezială răspunsuri la dorinţele şi îndoielile lor.
Când ne gândim la vocaţie, ne gândim la un sens unic pe care îl are fiecare persoană în această viaţă, sens sădit în sufletul nostru de către Dumnezeu, pe care mai târziu reuşim să-l descoperim în noi şi să-l exteriorizăm, să-l exprimăm. Vocaţia depăşeşte raţiunea, logica. Ea face parte din latura noastră spirituală care contribuie la împlinirea şi bucuria vieţii noastre sufleteşti.
Probabil că mulţi ne-am întrebat, la un moment dat, ce ar trebui să facem cu viaţa noastră mai departe, care sunt talentele noastre naturale, ce anume reuşim să facem cu o mai mare uşurinţă şi dacă să dăm curs sau nu acelei convingeri, chemări interioare pe care o avem de ceva timp. Unii dintre noi au aflat aceste răspunsuri mai uşor sau mai greu, unii încă mai caută acele răspunsuri.
Pentru a ne apropia de răspunsurile dorite e nevoie de curaj, de încredere în a experimenta ceea ce interiorul nostru ne îndeamnă, de a fi atenţi la ceea ce ne mişcă în această zonă atunci când întâlnim anumite persoane, anumite experienţe, anumite locuri, şi de a încerca să ne dăm seama ce este mai important pentru noi.
Fiind de natură spirituală, vocaţia este o chemare ce rezistă în timp, un sentiment de siguranţă interioară cuplată cu linişte, cu un dor de împlinire, cu o nevoie nestăpânită de exprimare şi de împărtăşire cu ceilalţi, cu certitudinea că participă la un bine comun şi că este ceva mai presus de noi.
Să ne îndreptăm atenţia în această lună, în rugăciunile şi în comportamentele noastre, către acele persoane, în mod special către tineri, care se află pe parcursul descoperirii vocaţiei lor şi să-i încurajăm în a da curs chemării primite spre împlinirea sufletelor lor şi spre binele celor din jur, în acest mister divin al vieţii primite în dar de la Dumnezeu.