de pr. Iosif Antili

Una dintre cele mai frumoase imagini din sfintele evanghelii este aceea care îl prezintă pe Isus înconjurat de ucenicii săi. Această icoană evanghelică este de fapt mobilul proiectului pastoral al Diecezei de Iaşi pentru anul curent.

Imaginea ucenicilor din evanghelii cunoaşte unele antecedente veterotestamentare remarcabile. Aş evoca două categorii de personaje biblice în jurul cărora s-au constituit uneori grupuri de ucenici. Este vorba despre profeţi şi despre înţelepţi.

Paginile Vechiului Testament abundă de figuri profetice. Mulţi dintre aceştia au fost profeţi individuali, dar unii par să fi avut în jurul lor grupuri de discipoli care s-au format la şcoala acestor oameni aleşi de Dumnezeu. În Cartea întâi a Regilor, Elizeu apare cu trăsăturile unui ucenic al profetului Ilie (cf. 1Rg 19,19-21). În naraţiunile care îl au în centru pe profetul Elizeu apar frecvent "fiii profeţilor" (2Rg 6,1; 9,1), priviţi adesea ca reali discipoli ai profetului. O altă figură profetică remarcabilă, Isaia, pare să fi avut ucenici cărora le-a revenit misiunea de a duce mai departe cuvântul şi mesajul profetului (cf. Is 8,16).

Cealaltă categorie de personaje biblice în jurul cărora s-au constituit uneori grupuri de ucenici sunt înţelepţii. În cărţile sapienţiale, înţeleptul se adresează discipolilor cu apelativul "Fiule" (Prov 1,8.10; 2,1; 3,1; Sir 2,1; 3,1.17).

În literatura sapienţială veterotestamentară găsim câteva pagini care merită o atenţie specială: este vorba de acele pasaje în care înţelepciunea divină este prezentată cu trăsăturile unei persoane. Este ceea ce exegeţii numesc "Înţelepciunea personificată". În Cartea Proverbelor, Înţelepciunea vorbeşte în stilul unui profet, avertizând ascultătorii că, dacă nu vor asculta de ea, ea va râde de nenorocirea lor, aşa cum Domnul râde de duşmanii săi (1,26). Înţelepciunea îi invită pe oamenii simpli la banchetul pe care l-a pregătit: "Cel nepriceput să se îndrepte aici!" Iar celui sărac la inimă să-i zică: "Veniţi şi hrăniţi-vă cu pâinea mea şi beţi vinul meu pe care l-am amestecat! Abandonaţi nepriceperea şi veţi trăi, păşiţi drept pe calea priceperii!" (Prov 9,4-6). Cartea Proverbelor se adresează, înainte de toate, tinerilor, ei fiind cei fără experienţă, însă chemarea Înţelepciunii este universală şi de aceea mesajul sapienţial este adresat tuturor vârstelor. Toţi sunt invitaţi să asimileze înţelepciunea divină.

Înţelepciunea personificată este, de fapt, una dintre prefigurările veterotestamentare ale lui Cristos, adevărata Înţelepciune. Evanghelia după Sfântul Luca îl caracterizează pe Isus drept mesager şi personificare a Înţelepciunii (cf. Lc 7,31-35).

Pentru a completa tabloul prefigurărilor veterotestamentare ale uceniciei este nevoie să evocăm un alt personaj biblic emblematic: este vorba de "slujitorul Domnului" (ebed Yhwh). În opera lui Deutero-Isaia (40-55), slujitorul Domnului, deşi are misiunea de a-i învăţa pe ceilalţi (cf. Is 42,1-4), este el însuşi un discipol, aşa cum relevă următorul pasaj remarcabil: "Domnul Dumnezeu mi-a dăruit o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor" (Is 50,4).

Nu poţi deveni lumină şi mângâiere pentru ceilalţi, dacă nu adopţi în permanenţă, zi de zi, atitudinea unui discipol ("de dimineaţă îmi deşteaptă urechea"). Capacitatea de a se lăsa învăţat şi bucuria de a învăţa ar trebui să definească fiinţa umană de la naştere până în ultima clipă a vieţii pe acest pământ. Nu aceasta ar trebui să fie oare viziunea despre viaţă a unui real discipol al lui Isus Cristos?