Georgiana B.
Sunt adolescentă şi am trecut şi eu prin crizele vârstei. Cred că aveam 12 ani când am mers la mama să-i spun oful meu. Cu o voce plângăcioasă, mi-am exprimat nemulţumirea cu privire la treningul pe care mi-l cumpărase cu câteva luni înainte. Mama foarte calmă m-a întrebat: "Acesta de ce nu este bun? Este roşu cu dungi albe aşa cum ţi-ai dorit." Până la urmă, voiam alb cu dungi roşii, pentru că roşu avea şi o colegă de-a mea şi nu voiam să aibă şi ea la fel ca mine. Mama m-a rugat să mă liniştesc, pentru că deocamdată am un trening şi o să-mi cumpere altul când acesta o să-mi rămână mic. Eu am insistat că nu am şi că vreau altul, iar mama mi-a zis să-i aduc treningul să-l vadă. Eu m-am bucurat crezând că am convins-o şi de data aceasta, dar nu a fost aşa. Când am ajuns în faţa ei, a luat o foarfecă, a tăiat treningul în bucăţi şi mi-a zis: "Uite, acum chiar nu ai un trening. O să mă gândesc de două ori dacă meriţi altul." A fost lecţia şoc pe care am primit-o până la acea vârstă. Zilele acestea, vorbind cu mama despre incident, mi-a zis: "Mă durea inima când tăiam cu foarfeca, dar am simţit că trebuie să fac ceva, altfel nu aveai să înveţi că fiecare bănuţ e câştigat cu multă trudă şi sacrificiu." Îi mulţumesc mamei că a avut tărie de caracter în acele momente. Acum sunt liceană şi în timpul vacanţei lucrez la un restaurant câteva ore pe zi; într-adevăr, lucrurile se obţin cu mult sacrificiu.
