de sr. Cristiana Coşa, OSB
Frate al Institutului Fraţilor Marişti, şi-a trăit misiunea educativă şi pastorală conştient fiind de ostilitatea răspândită în ambientul în care se găsea, fără să renunţe la misiunea şi mărturia sa creştină. Singura cauză a morţii a constat în faptul că era călugăr şi că a exercitat apostolatul ca educator creştin. A fost beatificat de Papa Leon al XIV-lea la 12 iulie.
Lycarion May (pe numele lui de botez François Benjamin) s-a născut la 21 iulie 1870 în localitatea Bagnes din Elveţia şi a fost botezat după câteva zile, la 24 iulie. Ambientul familial a fost propice pentru vocaţia sa la viaţa monastică, astfel încât la vârsta de 18 ani a fost primit în Institutul Fraţilor Marişti. După îmbrăcarea hainei monahale la 15 august 1888, i-a fost dat numele de Lycarion. În anul următor este trimis la Mataro, în Catalonia, iar după depunerea voturilor pe viaţă este transferat în comunitatea din Gerona, unde activează în prima şcoală condusă de Fraţii Marişti din Spania.
În urma unei experienţe avute în Ţara Bascilor în calitate de director al unei creşe de copii, este chemat la Barcelona pentru a fonda şi a conduce o şcoală numită "Patronatul Lucrătorilor Sfântului Iosif", în cartierul foarte populat din Pueblo Nuevo, într-un context social dificil, între familii sărace şi defavorizate. În acelaşi cartier apăruse în acei ani Şcoala Modernă, cu o alcătuire ideologică contrară religiei, prezentă fiind şi organizaţia Tinerilor Barbari. Amândouă erau într-un evident contrast cu "Patronatul Lucrătorilor Sfântului Iosif".
Izbucnirea unei revolte populare, generată de puternica tensiune socială, a dat naştere a ceea ce s-a numit "Săptămâna tragică" a Barcelonei, când populaţia, mai ales cea săracă, s-a opus înrolării obligatorii decretate de guvernul spaniol. Alimentată şi susţinută de anarhişti, comunişti şi republicani, revolta a degenerat în ciocniri deschise, cărora le-au urmat jefuiri şi incendieri de biserici, mănăstiri şi şcoli catolice. În noaptea de 27 iulie 1909, edificiul şcolii Fraţilor Marişti a fost incendiat. În dimineaţa zilei de 27 iulie, călugării, printr-o înşelăciune, au fost invitaţi să iasă din casă şi, abia ajunşi în stradă, au început să fie împuşcaţi. Fratele Lycarion, primul din grup, a fost împuşcat mortal, iar trupul său, torturat cu pietre şi macete, a fost ulterior recuperat şi îngropat într-o groapă comună a cimitirului din Montjuic.
Reconstruirea istorică a contextului social, politic şi economic al Spaniei de la începutul secolului al XX-lea, în mod special în timpul "Săptămânii tragice" a Barcelonei, arată climatul puternic anticlerical, generat de diverse grupuri animate de sentimente antireligioase. În acest context are loc martiriul fizic al fratelui Lycarion. Chiar dacă nu a fost vorba de o persecuţie religioasă propriu-zisă, catolicii erau văzuţi cu ochi răi de miliţieni din cauza influenţei lor pe plan social şi cultural. Ura din cauza credinţei a fost deci cauza principală a uciderii sale.
Martiriul formal ex parte persecutoris (îndurat în urma persecuţiilor) rezultă evident din intenţia mişcării revoluţionare antireligioase de a ataca şi elimina patronatul menţionat. Martorii concordă în a spune că singura cauză a morţii fratelui Lycarion a constat în faptul că era călugăr şi îşi exercita apostolatul ca educator creştin.
Referitor la martiriul ex parte servi Dei (îndurat în calitate de slujitor al Domnului), fratele Lycarion şi-a trăit misiunea educativă şi pastorală conştient fiind de ostilităţile din mediul înconjurător. Sacrificiul vieţii reprezintă deci culmea unui drum coerent şi conştient de implicare apostolică. Faima martiriului, răspândită după uciderea lui, a fost ulterior confirmată în ambientele religioase şi pastorale mariste, mai ales în Spania şi Elveţia, unde i se păstrează o vie amintire.
