de pr. Cătălin Farcaş
În capitolul al 13-lea al evangheliei sale (din care ne este propus un fragment în a patra duminică a acestei luni), Sfântul Luca introduce o întrebare interesantă care vine din partea unui necunoscut ("cineva") şi care poate fi întrebarea fiecăruia dintre noi: "Doamne, sunt mulţi cei mântuiţi?".
Întrebarea este interesantă mai ales datorită formei gramaticale pe care o alege Luca: un participiu prezent reflexiv. Întrebarea putea să sune şi altfel: "Sunt mulţi cei care se mântuiesc?", însă Luca alege forma reflexivă "cei mântuiţi" sau "cei care sunt mântuiţi".
Este evident că această întrebare pune accentul pe opera răscumpărătoare a lui Dumnezeu: el este Cel care, prin opera Fiului şi prin lucrarea Duhului, ne mântuieşte şi ne conduce pe drumul sfinţirii spre patria cerească. Şi acest lucru ar trebui să ne bucure! Dacă Dumnezeu este dispus să facă atât de mult, noi de ce ar trebui să ne mai străduim pentru mântuirea noastră? Însă, pe cât de confortabil ar fi acest gând, pe atât de fals ar fi. Trebuie să citim şi ceea ce urmează în răspunsul lui Isus: "Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă!" Iar acest răspuns pune accentul pe ceea ce trebuie să facem noi, pe strădania noastră.
Ceea ce învăţăm de la acest text şi de la formulările pe care le alege Sfântul Luca este că mântuirea noastră, a oamenilor, este o operă comună: a lui Dumnezeu şi a noastră. Dumnezeu face mult pentru noi, însă nu poate face totul, deoarece ar însemna să încalce libertatea noastră de fii şi fiice, de fiinţe create după chipul şi asemănarea sa. De aceea, un posibil răspuns direct la întrebarea pusă lui Isus ar putea fi că mântuirea este posibilă celor care aleg să o primească, celor care aleg poarta cea îngustă, celor care aleg să-şi recunoască identitatea creştină şi să trăiască în conformitate cu aceasta. Nu este vorba de numere, ci de pronume: mulţi, puţini, toţi. "Toţi", nu, deoarece încă de pe vremea lui Isus au fost unii care au refuzat mesajul său răscumpărător; "puţini", nici aşa, deoarece istoria şi viaţa Bisericii e plină de oameni care au căutat mântuirea cu toate forţele lor, şi cu ajutorul milostivirii lui Dumnezeu au reuşit să o dobândească. Aşa că rămâne pronumele "mulţi". Da, mulţi sunt cei care acceptă şi care aleg să fie mântuiţi, iar această declaraţie este întărită şi de continuarea răspunsului lui Isus: "Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu."
Această expresie care conţine cele patru puncte cardinale este una biblică, deoarece o mai întâlnim în Ps 107,3 şi, parţial, în Is 43,5-49,12. În sine expresia vrea să sublinieze deschiderea mântuirii la toate popoarele: nu doar israeliţii au parte de moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu, ci toţi sunt invitaţi la acest mare har. Însă, din nou, nu toţi vor accepta această invitaţie; mulţi însă, da. Fie că vin din nord sau din sud, fie din est sau din vest, aceşti "mulţi" întăresc rândurile celor care aleg să fie mântuiţi şi care fac prezentă şi vizibilă împărăţia lui Dumnezeu încă de pe acest pământ. Da, din păcate, nu sunt toţi cei care aleg mântuirea, însă important este să ne întrebăm: "Sunt eu?" şi "Eşti tu?". Căci loc este pentru toţi!
