de pr. Laurenţiu-Daniel Timaru

Într-o atmosferă de sărbătoare şi recunoştinţă, comunitatea catolică din Săveni a celebrat 50 de ani de la sfinţirea bisericii parohiale printr-o ceremonie solemnă care a culminat cu consacrarea altarului.

Evenimentul, desfăşurat sâmbătă, 19 iulie, a reunit credincioşi, preoţi şi oaspeţi din întreaga regiune. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, marcând un moment de referinţă pentru viaţa spirituală a parohiei. Consacrarea altarului şi aşezarea relicvelor au adus o profundă încărcătură simbolică acestui jubileu. Alături de episcop au concelebrat pr. Gabriel Bacoşcă, parohul comunităţii, un număr însemnat de preoţi, persoane consacrate, credincioşi şi oaspeţi din alte parohii.

Comunitatea catolică din Săveni are o istorie semnificativă, construită în timp prin credinţă şi perseverenţă. Prima biserică a fost ridicată în anul 1924, din paiantă. Aceasta a fost înlocuită în anul 1953 cu un lăcaş din chirpici, care mai târziu a fost reconstruit din cărămidă. În anii 1974 şi 1975, biserica a fost refăcută în întregime, iar atunci i s-au adăugat şi cele două turnuri care o definesc astăzi. Evenimentul jubiliar de anul acesta nu este doar o comemorare a unui moment istoric, ci o celebrare a credinţei vii şi constante a unei comunităţi care a ştiut să construiască mai mult decât ziduri: a construit o familie.

În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Petru Sescu a subliniat importanţa bisericii ca loc al rugăciunii, al comuniunii şi al regăsirii interioare. A amintit că altarul este centrul vieţii liturgice şi locul în care Cristos se oferă ca hrană spirituală. În jurul altarului, credincioşii sunt chemaţi să devină cu adevărat o familie a lui Dumnezeu. Episcopul a accentuat faptul că biserica este deschisă tuturor - copiilor, tinerilor, vârstnicilor, săracilor sau celor cu putere - şi că fiecare dintre noi este chemat să participe la această comuniune sfântă. Într-un moment de profundă reflecţie, a spus că pereţii bisericilor ar putea da mărturie despre nenumăratele lacrimi, speranţe, dureri şi bucurii care s-au aşezat de-a lungul anilor în rugăciunea credincioşilor.

După predică, a urmat momentul central al celebrării: consacrarea altarului. Ceremonia a început cu Litania tuturor sfinţilor. În masa altarului au fost aşezate relicvele fericiţilor: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Ieremia Valahul şi Veronica Antal, precum şi relicva Sfântului Alois Orione. A urmat ungerea altarului cu Sfânta Crismă, uleiul sfinţit în Joia Mare, semn al prezenţei Duhului Sfânt şi al consacrării totale a acelui loc lui Dumnezeu.

În cadrul celebrării a fost citit şi decretul episcopal prin care s-a consemnat consacrarea altarului: "În prezenţa unui număr mare de preoţi şi credincioşi, prin sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului dorim să-i aducem slavă lui Dumnezeu şi să arătăm tuturor credincioşilor noştri, vii şi răposaţi, un semn de recunoştinţă şi respect."

Cântările liturgice care au însoţit întreaga celebrare au fost oferite de corul parohiei, condus de domnii Dumitru şi Valeriu, dascăli şi susţinători devotaţi ai comunităţii. Muzica a adăugat profunzime şi solemnitate unei celebrări care va rămâne vie în memoria tuturor celor prezenţi.

La final, parohul comunităţii, a adresat un emoţionant cuvânt de mulţumire atât celor care au oferit sprijin financiar, cât şi celor care s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a acestei sărbători. A mulţumit şi echipei radioului ERCIS FM, care a transmis evenimentul pe undele radioului şi pe internet.

Jubileul de 50 de ani de la sfinţirea bisericii din Săveni şi noua consacrare a altarului marchează un nou început, un pas înainte în viaţa spirituală a unei comunităţi unite, vii şi deschise harului lui Dumnezeu.