Interviu cu pr. Valeriu Ciorbă, realizat de pr. Claudiu Bulai

Slujire şi pastoraţie, presărate cu renovări de biserici, sunt elementele care caracterizează viaţa părintelui pe care îl întâlnim la dialog în acest număr al revistei. Anul acesta părintele a împlinit 50 de ani de Preoţie, iar în luna noiembrie va împlini 75 de ani de viaţă. A fost paroh timp de 35 de ani, slujind în parohiile din localităţile Iugani, Fărcăşeni şi Chetriş. Pensionar din anul 2018, părintele ajută în prezent în parohia din Săveni, jud. Iaşi. Vă invit, aşadar, la un interviu cu pr. Valeriu Ciorbă, originar din Oituz, judeţul Bacău.

- Aţi sărbătorit "Jubileul de aur" în Preoţie. Cum aţi caracteriza aceşti 50 de ani?

La 24 iunie 1975, am fost hirotonit preot de către episcopul Petru Pleşca. La 24 iunie 2025, am împlinit 50 de ani de Preoţie. În aceşti ani, am simţit binecuvântarea şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea. Au fost ani cu zile fericite, frumoase, dar şi cu zile triste, mohorâte, şi am putut să mă conving cât sunt de adevărate cuvintele lui Isus Cristos: "Cine vrea vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

- Referindu-ne la perioada de la Fărcăşeni, cum au fost acei ani?

La 12 iunie 1988, am fost numit paroh la Fărcăşeni. Când am ajuns în această parohie, am rămas foarte surprins şi m-am întrebat: De ce în biserica din această parohie sunt numai şase bănci şi în rest foarte multe scaune? Dar în zi de duminică am putut să lămuresc misterul. Biserica era foarte mică şi lumea era nevoită să stea în picioare. Era o problemă deosebită când cineva era nevoit să iasă din biserică. Foarte greu i se putea face loc. După aproape un an, am hotărât să măresc biserica. Avându-l ca vecin pe părintele Iosif Andrici, în Parohia Şcheia, am cerut sfatul de la Sfinţia Sa. Am mers cu părintele la Iaşi la Consiliul Judeţean, la domnul inginer Gâţă, care era director responsabil pentru construcţiile din judeţul Iaşi. Fiind prieten bun cu părintele Iosif Andrici, mi-a promis că o să mă ajute, dar trebuia să vină la Fărcăşeni pentru a vedea la faţa locului ce planuri am cu renovarea bisericii. La trei zile a venit la Fărcăşeni şi am mers împreună la biserică. M-a întrebat: "Ce vreţi să faceţi?" I-am arătat sacristia bisericii şi i-am zis că vreau să o măresc cu doi metri. Iar el mi-a răspuns: "Părinte, unui preot catolic dacă îi spui să meargă doi metri, el va merge sigur cinci metri. Aşadar, măriţi sacristia cu cinci metri." În acel moment, m-am liniştit cât priveşte planul pe care îl aveam în mintea mea. Ne-am dat în lateral împreună cu inginerul Gâţă şi am început să privim biserica în vale, unde era intrarea. "Părinte, vreţi să măriţi şi lăţimea bisericii?", m-a întrebat. "Dacă s-ar putea", i-am răspuns. Răspunsul a fost: "Părinte, măriţi tot cu cinci metri şi lateralele bisericii!." Biserica veche avea lungimea de 22 de metri şi lăţimea de 9 metri. Biserica nouă are 42 de metri lungime şi 21 metri lăţime. La 17 august 1988, după hramul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" am început lucrările la biserica nouă. Am început să turnăm temelia la biserica nouă, cea veche rămânând în interior. La 25 noiembrie 1989, când era şi Congresul al XIV-lea, am primit şi avertismentul: 30.000 lei amendă şi dărâmarea a tot ce este construit nou în jurul bisericii vechi. A doua zi, la 26 noiembrie am primit vizita unui prieten, domnul inginer Gâţă, care mi-a zis: "Trebuie să plecaţi la Poiana Braşov, dar meseriaşii să continuie cu lucrările. Am fost nevoit să plec şapte zile, dar în lipsa mea nu s-a dărâmat nimic. După câteva zile a venit revoluţia din anul 1989 şi după revoluţie am terminat lucrările la biserica nouă care există din fericire şi la ora actuală. Toate spre slava lui Dumnezeu! (cf. 1Cor 10,31).

- Aţi trecut prin toate perioadele: vicar, paroh, acum pensionar. Cum le-aţi trăit pe fiecare în parte?

Ca vicar, anii au fost senini şi fără griji. Dacă ştiai să asculţi de paroh, erai cel mai fericit, ştiind că împlineşti voinţa lui Dumnezeu. Ca paroh, viaţa s-a schimbat în mod radical. Griji, răspunderi, activităţi şi pe plan spiritual, şi material. Pentru prima dată am fost numit ca paroh la Iugani. Această parohie avea ca filială şi satul Teţcani. Ca paroh la Iugani, am fost nevoit să renovez biserica de la Teţcani şi în interior, şi în exterior. Apoi, ca pensionar, am stat doi ani la Bârnova, la casa pensionarilor. În aceşti ani am celebrat deseori Sfintele Liturghii la Congregaţia "Don Guanella" din strada Plopii fără soţ. Acum am posibilitatea de a ajuta în Parohia Săveni şi în cele din vecinătatea ei: Podu Iloaiei, Focuri şi Belceşti.

- Cum s-a născut sămânţa vocaţiei la Sfânta Preoţie?

În anul 1958, după ce am terminat clasa întâi în satul meu natal Oituz, judeţul Bacău, am fost numit ministrant. Ministrant fiind, am avut fericirea să-l cunosc pe părintele Ştefan Ghenţa, care era paroh în comuna noastră. Datorită Sfinţiei Sale am simţit chemarea la Sfânta Preoţie.

- Împărtăşiţi cu noi o amintire care v-a marcat viaţa.

Când eram vicar la parohia din Pildeşti, în primăvara anului 1979, după o perioadă de ploi abundente, apa râului Moldova a crescut foarte mult. Apa având viteză mare, a smuls toate scândurile de la podul plutitor care ducea la filiala Corhana. Era zi de duminică şi trebuia să celebrez Sfânta Liturghie. Trebuia să mă întorc şi să merg pe la Roman, ca să ajung la Corhana. Era deja târziu. M-am hotărât să trec apa Moldovei pe şufele de sprijin. Cu mâinile mă ţineam de şufele de sus, iar cu picioarele păşeam pe şufele de jos. De pe malul Moldovei credincioşii strigau: "Nu părinte, nu părinte!". Mi-am făcut curaj, uitându-mă numai sus, şi am reuşit să ajung la celălalt mal şi să celebrez în acea duminică Sfânta Liturghie.

- La final, vă invit să lăsaţi un mesaj pentru cititorii noştri.

Preotul este un "alt Cristos" între oameni. Este un om înzestrat cu mari puteri de către Dumnezeu: iartă păcatele şi redă înapoi harurile lui Dumnezeu. El deschide cerul pentru a coborî Cristos pe altarele noastre. Iubiţi-l pe preot, căci el vă botează, vă iartă păcatele, vi-l oferă pe Isus coborât pe altar la cuvintele sale!