Alina C.
Zilele trecute am fost la bunica (cinci nepoţi) să o felicităm de ziua ei. Pentru că era zi de duminică, am avut mai mult timp să stăm de vorbă şi să ne povestească cum era ea când avea vârsta noastră. A fost foarte frumos şi atrăgător tot ceea ce ne-a povestit despre întâlnirile pe care le avea la biserică în timpul Postului Mare. A fost foarte emoţionant când ne-a mărturisit că aproape zilnic de la şcoală mergea direct la biserică şi, cum ea a copilărit la oraş, trebuia să străbată timp de 45 de minute pe jos drumul până la biserică. Acest parcurs era pentru ea un fel de pelerinaj. Acolo se întâlnea cu alţi copii mai mici şi mai mari, făceau pregătire pentru Calea crucii şi repetiţie la cântecele pentru Paşte. Părintele vicar împreună cu domnul dascăl verificau vocile copiilor şi era amuzant când făceau vocalize şi glumeau pe seama celor care nu aveau ureche muzicală. Ne-a îndemnat şi pe noi să fim credincioşi şi buni, să participăm la Sfânta Liturghie şi la sacramente, să-i ajutăm pe cei nevoiaşi, iar prin comportamentul nostru să le vorbim celorlalţi despre Dumnezeu. Mulţumim, bunica, pentru mărturia ta de credinţă şi mă străduiesc să fiu mai disponibilă, mai ales când este vorba de sacrificiu!
