"Riscurile" speranţei

de pr. Felix Roca

Spuneam în numărul trecut că sunt acele momente în viaţa noastră în care speranţa pare să fie stinsă, însă "jarul" este prezent în sufletul nostru. În acele momente nu trebuie să facem altceva decât să-i cerem lui Dumnezeu să "sufle" şi să reaprindă forţa speranţei din noi.

Aşadar, nu ar trebui să spunem niciodată: "Eu nu mai am speranţă", ci să-i spunem lui Dumnezeu: "Suflă puternic asupra speranţei pe care mi-ai dăruit-o la Botez şi reaprinde-o în viaţa mea!"

În ciuda faptului că Dumnezeu a pus speranţa în sufletul nostru la Botez, putem avea dificultăţi să o "activăm" în unele momente din viaţă. Aceste dificultăţi pot veni de la noi înşine şi, bineînţeles, de la Cel Rău care urmăreşte să stingă focul virtuţilor din viaţa noastră.

Dumnezeu nu impune, ci propune

Chiar dacă Dumnezeu ne-a dăruit speranţa la Botez, nu o impune în viaţa noastră, ci o propune. Ne punem întrebarea: Suntem dispuşi să primim acest dar? Avem dorinţa de a face o alianţă cu Dumnezeu pentru a fi oameni ai speranţei şi, apoi, misionari ai speranţei? Ne dăm seama că şi în această privinţă este în joc libertatea noastră? Dumnezeu nu se impune niciodată. Nu este un stăpân, ci un tată. Sfântul Augustin evidenţiază foarte bine respectul pe care Dumnezeu îl are faţă de libertatea omului: "Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te poate mântui fără tine." Este ca şi cum am merge la farmacie şi am cere un medicament pentru o anumită afecţiune, îl primim, dar, apoi, nu luăm acel tratament. Nu are cum să ne facă bine.

"Dezbină şi stăpâneşte!"

Multe dificultăţi în trăirea speranţei vin de la Cel Rău. El urmăreşte să ne răpească acest "foc" pe care Dumnezeu l-a pus în sufletul nostru, să-l stingă în totalitate, să ne ducă spre disperare. Atunci când nu reuşeşte acest lucru, încearcă altă tactică: să dezbine în trăirea virtuţilor, să "separe" în noi credinţa, speranţa şi iubirea. Nu poţi să ai o credinţă adevărată fără speranţă şi iubire. Şi diavolul crede în Dumnezeu, dar nu are nici speranţă şi nici iubire. Nu poţi să ai o speranţă stabilă dacă nu este înrădăcinată în credinţă şi exprimată în iubire. Ar fi o speranţă deşartă. Nu poţi avea o iubire înflăcărată fără credinţă şi speranţă. Ar fi doar pură filantropie.

Comandă dublă

Putem depăşi aceste dificultăţi, care vin din interiorul nostru şi din partea Celui Rău, dacă avem ferma convingere că suntem în mâinile lui Dumnezeu şi deci avem încredere în el, pentru că ne doreşte binele şi ne stă aproape. Atunci când cineva face şcoala de şoferi şi iese în trafic, este stăpânit de o puternică teamă că va da peste vreo maşină, că va accidenta un pieton, că se va opri motorul în intersecţie etc. Ceea ce-i dă multă încredere este faptul că îl are pe instructor în dreapta şi, mai ales, că el are comanda dublă a maşinii. Această încredere în persoana din dreapta şi speranţa că poate interveni în momentele de dificultate conferă curaj şi libertate pentru a putea conduce autoturismul.

Aşa este şi cu viaţa noastră. Noi toţi putem să greşim, să ne rătăcim, să ne dezorientăm, dar dacă în aceste momente suntem convinşi că cineva ţine la noi, că ştie mai bine ce ne este de folos, că ne ajută, că "apasă pedalele potrivite", atunci găsim forţa de a înainta cu speranţă şi chiar de a risca pentru a ajunge departe pe drumul vieţii spirituale.