de pr. Iosif Antili
Mai există printre creştinii vremurilor noastre sentimentul profund al fraternităţii? Se mai simt creştinii de astăzi fraţi şi surori în Domnul şi membri ai unei mari familii? Se respiră în adunările noastre un aer cu adevărat familial?
Impresia mea este că ne-am îndepărtat mult de spiritul ce definea creştinismul originar (Fap 2,44-47), mulţi creştini căzând astăzi pradă unui individualism feroce. Ne-am distanţat mult de spiritul ce definea Biserica începuturilor.
Adresându-se creştinilor din Roma, Sfântul Paul le spunea: "Iubirea să fie fără ipocrizie, urâţi răul, ataşaţi-vă de bine, iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească." (Rom 12,9-10). Legătura de sânge generează o mare apropiere între membrii unei familii şi un simţ accentuat al răspunderii reciproce. Biblia preia acest minunat dat biologic şi îl transferă la nivelul relaţiei de ordin spiritual dintre creştini. Aşa cum îţi pasă sau cum ar trebui să-ţi pese de fratele biologic sau de sora biologică, la fel ar trebui să te preocupe binele celor care formează familia lui Dumnezeu. Iar modelul oricărei iubiri frăţeşti autentice este însuşi Isus Cristos Domnul (cf. 1Tes 4,9).
Definind modul creştinesc de a trăi în societate, Sfântul Petru îi îndeamnă pe creştini să aibă o atitudine apreciativă faţă de toţi oamenii, în vreme ce pentru fraţii creştini trebuie să manifeste o atitudine specială: "Cinstiţi-i pe toţi, iubiţi-i pe fraţi" (1Pt 2,17). Dar mai avem noi sentimentul că suntem cu adevărat fraţi şi surori?
Am citit undeva o istorie impresionantă despre doi prieteni care se purtau unul faţă de celălalt ca şi cum ar fi fost fraţi de sânge. Erau prieteni deja de foarte mult timp, când, graţie unei funcţionare care s-a interesat de istoria unuia dintre ei, cei doi au descoperit că erau, de fapt, fraţi de sânge, abandonaţi de părinţi după naştere şi adoptaţi de două familii diferite, care nu le-au destăinuit istoria originii lor. Această istorie înduioşătoare ne poate ajuta să redescoperim un mare adevăr. Toţi cei care au primit pecetea Sfintei Treimi prin Botez sunt membri ai unei mari familii - familia lui Dumnezeu - şi au unii faţă de alţii o mare responsabilitate.
Da fapt, apartenenţa la familia Bisericii ne conferă un sentiment foarte mulţumitor: acela de a împărţi aceeaşi viziune şi aceleaşi valori cu ceilalţi membri ai Bisericii. Psalmistul exprimă această profundă realitate în următoarele cuvinte: "Sunt prieten cu cei care se tem de tine şi cu cei care păzesc învăţăturile tale." (Ps 119,63).
În sfârşit, cei care formează marea familie a Bisericii împărtăşesc aceeaşi vitalitate ce animă comunitatea creştinilor. Natura ne oferă în acest sens o impresionantă lecţie. Oamenii de ştiinţă au constatat că rădăcinile copacilor, atunci când se întâlnesc, secretă o substanţă, o specie de fungus, care reduce competiţia dintre ei. De fapt, acest fungus ajută ca rădăcinile unor copaci cu totul diferiţi unul de altul să se lege laolaltă. În felul acesta o întreagă pădure este conectată ca un singur organism. Dacă unul dintre copaci are acces la umiditate, altul la substanţe hrănitoare, altul la mai multă lumină, toată pădurea beneficiază de aceasta, copacii împărtăşind unii cu alţii resursele.
Aceasta este o splendidă parabolă despre vitalitatea pe care o împărtăşesc cei care formează marea familie a Bisericii animată de forţa vitală a Duhului Sfânt: "Însă toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea" (1Cor 12,11). Simţi tu cum vibrează în tine această mirifică vitalitate?
