de sr. Monica Bogdănel, Surorile Providenţei

Biserica lui Cristos este în continuă creştere. La fel este şi numărul celor care sunt ridicaţi la cinstea altarelor şi cărora li se recunoaşte eroicitatea virtuţilor practicate şi sfinţenia vieţii.

La 14 septembrie va fi celebrată, în sanctuarul Maicii Domnului din Guadalupe, beatificarea părintelui Moisés Lira Serafín. Zelul său apostolic l-a determinat să formeze grupuri de acoliţi şi cateheţi, cu scopul de a-i încuraja pe tineri în creşterea lor spirituală şi în exercitarea apostolatului.

Decretul de promulgare a miracolului atribuit mijlocirii sale a fost autorizat de către Papa Francisc în cadrul audienţei din 14 decembrie 2023, acordată cardinalului Marcello Semerano, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor. Ne interesează cine a fost acest fiu al Bisericii şi care a fost firul său biografic.

Moisés Lira Serafín s-a născut la Zacatlán (Puebla, Mexic) la 16 septembrie 1893. A intrat la Seminarul din Puebla în anul 1914 şi a acceptat invitaţia părintelui Félix de Jesús Rougier, fondatorul Misionarilor Duhului Sfânt, de a i se alătura, devenind primul său novice. A făcut profesiunea religioasă în anul 1917 şi a fost hirotonit preot la 14 mai 1922. A depus voturile perpetue în ziua de Crăciun a aceluiaşi an. A fost numit maestru de novici, misiune pe care a alternat-o cu apostolatul. Transferat în Mexico City, a continuat să răspândească dragostea pentru cultul Euharistiei şi pentru sacramentul Pocăinţei, în special printre deţinuţi.

În anul 1926, în timpul persecuţiei religioase, a dezvoltat în mod clandestin apostolatul preoţesc.

Mişcat de dorinţa de a face bine, în anul 1934 a fondat Congregaţia Misionarelor Carităţii ale Fecioarei Neprihănit Zămislite, cu misiunea de a-i ajuta pe toţi oamenii să trăiască precum copiii iubiţi de Dumnezeu. A murit la 25 iunie 1950 în Mexico City (Mexic).

Pentru beatificarea lui Moisés Lira Serafín, postulatorul cauzei a prezentat spre examinare către Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor presupusa vindecare miraculoasă, atribuită mijlocirii sale, a unei doamne diagnosticată cu "hidrops fetal tardiv generalizat, cu revărsări viscerale multiple, non-imunologice". În anul 2004, în săptămâna a 22-a a celei de-a treia sarcini, doamna din statul mexican Guanajuato a fost supusă unui control medical care a raportat anomalii fetale. Având în vedere gravitatea situaţiei, medicii au considerat că gestaţia nu va ajunge la a şasea lună şi, dacă ar fi ajuns la termen, bebeluşul ar fi avut probleme grave la naştere. Din acest motiv, au sfătuit-o să întrerupă sarcina imediat. Femeia a decis însă, împreună cu soţul ei, să continue sarcina. La un control efectuat în luna a şasea de sarcină, medicul, cu mare uimire, a informat pacienta că hidropul a dispărut şi copilul este sănătos. La 6 septembrie 2004, s-a născut prin cezariană o fetiţă perfect sănătoasă, Lissette Sarahi, care va fi prezentă la celebrarea beatificării.

Principala protagonistă a invocaţiei către Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Moisés Lira Serafín a fost însăşi doamna vindecată. Chiar în acele zile îl "întâlnise" citind o carte despre vocaţia sacerdotală. Femeia însărcinată s-a rugat cu credinţă profundă şi mare smerenie venerabilului să mijlocească pentru vindecarea copilului pe care îl purta, repetând invocaţia timp de nouă zile, ca şi cum ar fi făcut o novenă.

Este sărbătoare în rândul credincioşilor din Mexic şi implicit în tot Trupul mistic al lui Isus, în Biserica de pretutindeni, căci sfinţenia unui membru îşi revarsă beneficiile spirituale asupra tuturor.