Pentru darul pământului
de Alicia Cobzaru
În luna septembrie, oamenii se bucură de roadele câmpului şi ale pomilor, roade ale muncii lor şi ale creaţiei divine. Este o lună în care timpul se schimbă, temperaturile scad şi este, de asemenea, o chemare pentru fiecare de a parcurge o nouă etapă şcolară sau profesională. În această lună îi putem mulţumi Domnului pentru rodul bogat şi pentru noul anotimp, însă, totodată, Sfântul Părinte Papa Francisc, prin intermediul reţelei de rugăciune ,,Apostolatul Rugăciunii'', ne îndeamnă să-i purtăm în rugăciunile noastre pe toţi locuitorii Pământului, mai ales pe cei care, în decursul anului, au fost loviţi de dezastrele ecologice şi de crizele climatice.
Omenirea suferă schimbări climatice majore şi nu se mai poate bucura de prosperitatea sau existenţa roadelor muncii câmpului, întrucât calamităţile naturale sunt tot mai dese şi prezente în viaţa Pământului. Unii se confruntă cu mari cutremure, care nu numai că le distrug locuinţele şi resursele de hrană, ci şi vieţile, lăsându-i uneori infirmi sau aducându-le propria moarte ori pierderea celor dragi. În alte părţi, incendiile, furtunile sau inundaţiile ruinează vieţile oamenilor, distrugându-le recoltele şi alte resurse necesare traiului zilnic. Deseori, chiar şi în ţara noastră minunată, oamenii se confruntă cu seceta, care le afectează recoltele şi munca depusă zilnic din dorinţa de a se bucura de propriile resurse de hrană şi de bogăţia câmpului.
Pământul plânge odată cu locuitorii lui şi, de multe ori, chiar noi ne facem vinovaţi de aceste schimbări climatice, fiind consumatorii atâtor tehnologii şi produse care poluează mediul înconjurător şi comportându-ne într-un mod neglijent în ceea ce priveşte deşeurile.
Aşadar, suntem invitaţi în această lună să-i mulţumim Creatorului pentru darul Pământului, al apei, al aerului şi al tuturor condiţiilor meteorologice favorabile. De asemenea, suntem îndemnaţi să conştientizăm mai mult răul pe care îl putem face mediului înconjurător prin diverse practici de consum şi să încercăm să punem în aplicare practicile benefice pentru a menţine creaţia Domnului. Astfel, vă invit să ne rugăm Domnului atât pentru victimele dezastrelor ecologice, cât şi pentru ca Domnul să ne ofere harurile necesare pentru a putea avea grijă de lumea în care trăim.