de Vlad Ropotică
Venirea toamnei este echivalată de multe ori cu un moment al recoltei, mai ales a celei agricole. Anumite perioade istorice chiar au conţinut sărbători specifice, variind între glorificarea zeilor fertilităţii, exacerbarea instinctelor bahice sau preamărirea partidului conducător. Ceea ce uităm adesea, în avântul celebrării toamnei, este motivaţia bucuriei - frica de iarnă.
Din cele mai vechi timpuri şi până azi, umanitatea privea la bogăţia recoltei ca la o garanţie a supravieţuirii în timpul anotimpului rece. "Winter is coming" spune un slogan la modă azi, extras din operele scriitorului George Martin. În saga pe care o creează, Martin pune în sufletul protagoniştilor o teamă constantă şi extrem de puternică faţă de iarnă, de o iarnă grea care va secera mii de vieţi. Pentru a supravieţui sunt necesare anumite acţiuni, anumite măsuri politice, sociale, militare. Indiferent de conflictele dintre eroii poveştii, iarna îi sperie şi îi uneşte deopotrivă.
Frica adesea funcţionează ca un liant între oameni. Comunităţile umane s-au unit şi au muncit pământul pentru a putea apoi depăşi ariditatea, lipsa, frigul şi greutăţile iernii. Dar s-au unit şi în faţa războiului, a foametei sau a diferitelor cataclisme. Cunoscând acest mod de funcţionare a fiinţei umane, diverse personaje au încercat să sădească teama în inima semenilor lor, pentru a produce acel sentiment de "cetate asediată" care să aducă unitate şi să pornească motoarele sociale.
Duşmani reali sau închipuiţi, pericole mari sau doar exagerări, toate au fost folosite ca sperietoare pentru oameni şi ca mijloc de a uni comunităţi în jurul unor lideri sau idei, adesea mult mai rele decât pericolul invocat. Dictatorii veacului trecut au vorbit despre clase sau popoare inferioare care ne vor răul şi care ne oprimă. Milioane de europeni au muşcat momeala şi au dat credit unor monştri precum Stalin şi Hitler, realizând apoi că ori pericolul era mult exagerat, ori că măsurile erau de-a dreptul criminale. Dar era prea târziu. Iarna venise deja. Dură şi nemiloasă.
Unii ar putea spune că, dincolo de frică, e şi sărbătoarea. Da, e adevărat. Şi de multe ori sărbătoarea are un aspect frumos, cel al recunoştinţei. Totuşi, există în mentalul omului şi ceva mai întunecat. În Grecia Antică, zeiţa grânelor şi a fertilităţii - Demeter - avea dedicată o mare sărbătoare, de toamnă, Teletai, în care, timp de nouă zile, participanţii erau introduşi într-o serie de rituri care creşteau în intensitate pentru ca, undeva în a şaptea zi, să explodeze în adevărate orgii. Sărbătoarea recoltei vorbea despre Demeter, cea care dă grâul, dar şi despre fiica ei, Persefona, soţia zeului infernului, Hades. Se spunea despre ea că, atunci când cobora în infern alături de celebrul soţ, pe pământ totul se usca şi venea iarna cea grea. Aşa că sărbătoarea devenea tot mai extaziată şi sălbatică, pentru ca prin exces să fie îmbunate aceste zeităţi întunecate ale infernului, cele vinovate de iarnă, foame şi mai ales... frică.
Mesajul creştin vine cu o ruptură profundă. Isus afirmă că fertilitatea şi bunăstarea nu sunt în mod obligatoriu rezultatul unor acte religioase corecte. Dumnezeu oferă soare şi ploaie în mod egal tuturor. Apoi, momentul decisiv vine prin parabola bogatului necugetat. În mod firesc, acest agricultor prosper, a cărui recoltă era bogată, dorea să se bucure de ceea ce obţinuse, să mănânce, să bea, să se bucure de viaţă. Iar mesajul divin loveşte nemilos: "Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul" (Lc 12,20).
Aşadar, Isus condamnă trăirea în frică, îl încurajează pe om să privească spre viitor cu încredere, fără îngrijorare şi mai ales să nu uite că, dincolo de teamă sau de extaz, măsura finală este dată de roadele... sufletului. Acel suflet care într-o zi va fi cerut şi evaluat.
