de pr. Cristian Diac

La 1 octombrie, se marchează anual începutul unui nou an formativ-academic la Seminarul mare din Iaşi, printr-o Sfântă Liturghie solemnă. Redăm în continuare câteva gânduri transmise de studenţii din anul I, pentru care emoţiile începutului sunt cele mai mari.

• "Aspiraţia de a deveni preot o port în suflet încă din copilărie. Provin dintr-o familie cu o puternică tradiţie de a frecventa Biserica şi de a participa la sacramente, ceea ce mi-a întărit credinţa pe parcursul anilor. Am devenit ministrant în clasa a 3-a şi am continuat până în clasa a 8-a. Simţindu-mă aproape de Biserică, am ales să urmez Seminarul mic din Bacău, iar mai apoi, continuând pe acest drum, Seminarul mare din Iaşi. Am ales să devin preot deoarece îmi place ideea de a răspândi oamenilor iubirea lui Dumnezeu şi de a le împărtăşi învăţăturile spirituale. Ştiu că nu este o misiune uşoară, dar cu ajutorul Domnului voi putea reuşi tot ce-mi voi propune. «Toate le pot în cel care mă întăreşte» (Fil 4,13)" (Paul Bereşoae)

• "Vreau să devin preot pentru că m-am îndrăgostit de Isus. Acesta mi-a schimbat viaţa. Înainte de a-l cunoaşte, trăiam ca orice tânăr, credeam că ştiu ce este mai bine pentru mine, mă lăsam ghidat de plăcerile vieţii. Eram ca un miel rătăcit care s-a desprins de turmă. Dar la un moment dat în viaţa mea, cu harul Domnului, am început să merg în fiecare zi la Biserică şi să citesc din Sfânta Scriptură. Încet, încet am început să pierd interesul faţă de planurile mele, de dorinţele mele, şi să fiu atras din ce în ce mai mult de viaţa spirituală şi de Isus. Vreau să trăiesc pentru Isus şi să-i fiu pe plac lui. Sfântul Paul spune: «Dacă cineva e în Cristos este o creatură nouă, lucrurile vechi au trecut iată s-au făcut noi». Deci voind să-l urmez pe Isus, vreau să trăiesc şi după stilul lui de viaţă, predicând Evanghelia şi ajutându-i pe ceilalţi" (Ovidiu-Florin Vătămănelu)

• "Am ales să devin preot din dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi aproapelui. Din copilărie am fost atras de slujirea preoţilor din parohia mea şi de modul în care ei îl predică pe Dumnezeu prin faptele şi cuvintele lor. Să devin preot este, pentru mine, cel mai înalt mod de a trăi în comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele şi cred că dacă ar fi să rezum cel mai bine această chemare, cuvintele profetului Isaia sunt cele mai explicative: «Am auzit glasul Domnului, zicând: Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi? Iar eu am răspuns: Iată-mă, trimite-mă pe mine!» (Is 6,8). Acest verset reflectă răspunsul meu la chemarea divină, dorinţa de a fi un slujitor al lui Dumnezeu şi de a merge în lume pentru a răspândi credinţa, iubirea şi milostivirea sa!" (Alexandru-Matei Ilie)

• "«Ce este cu adevărat Preoţia?» Aceasta este întrebarea pe care mi-am pus-o de nenumărate ori înainte de a intra la seminar. Preoţia este văzută, de mulţi oameni, ca fiind o «meserie» uşoară unde preotul celebrează pe zi o simplă Sfântă Liturghie şi se mai întâmplă să stea ocazional şi la Spovadă, însă noi ştim ce înseamnă cu adevărat Preoţia. Preoţia este în primul rând slujire. Preoţia este «meseria» unde un simplu om nevrednic şi păcătos se jertfeşte pentru comunitatea încredinţată spre păstorire. Preoţia este mult mai mult decât ceea ce vedem noi. Simţind chemarea Domnului şi ascultând cuvintele Mântuitorului: «Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul Secerişului să trimită lucrători în secerişul lui!» (Lc 10, 2) am decis să dau admiterea la Institutul Teologic Romano-Catolic «Sfântul Iosif» din Iaşi." (Cezar Mario-Vlad Mardare)

• Chemarea la Sfânta Preoţie am simţit-o la sfârşitul clasei a VIII-a. Această chemare s-a maturizat pe parcursul celor patru ani de liceu petrecuţi la Seminarul mic din Bacău. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru această vocaţie, de a-l sluji la sfântul altar. Îmi doresc să ajung preot pentru a fi alături de oameni, să le stau la dispoziţie oricând şi să-i ajut să ajungă la mântuire. «Dacă mă întâlneşti şi mă uiţi, n-ai pierdut nimic, dar dacă îl întâlneşti pe Cristos şi-l uiţi, ai pierdut totul!»" (Luca Iacob)