Prelucrare de pr. Felician Tiba
Luna noiembrie este luna în care se binecuvântează mormintele şi se fac rugăciuni pentru cei răposaţi. Ca ministrant, am însoţit de multe ori un preot la binecuvântarea mormintelor, iar efortul, trebuie să o recunosc, mi-a fost răsplătit din plin cu pomenile credincioşilor, uneori chiar şi financiare.
Într-un an era o vreme mai capricioasă şi părintele paroh a adus mai mulţi preoţi care să-l ajute. Era logic că trebuiau să fie şi mai mulţi ministranţi! Dar de unde să-i iei, pentru că noi eram doar câţiva, atât cât să facem faţă nevoilor din biserica noastră. Cum nu ştia exact numărul preoţilor care vor veni, pentru că unii oscilau să dea un răspuns concret, părintele paroh m-a delegat pe mine să caut şi alţi copii pe care să-i învăţ răspunsurile la rugăciuni şi care să-i însoţească pe preoţii care aveau să vină.
Nu ştiu cât am reuşit să-i învăţ răspunsurile, dar modul de a se comporta în cimitir sigur i-am învăţat!
Era în cimitir o persoană care îi deranja pe ceilalţi de la rugăciune. Cerşea pomană de la toţi şi vorbea cu glas tare. Nici preoţii din jur nu se mai puteau concentra la rugăciune, dar nici credincioşii care îi aşteptau la mormintele celor dragi. Atunci, unul dintre aceşti copii instruiţi de mine s-a alăturat acestei persoane, i-a spus ceva în şoaptă şi acea persoană a ieşit afară din cimitir, lăsând să se aştearnă din nou atmosfera de rugăciune.
"Ce i-ai spus?", l-am întrebat la final. "Nimic mai mult decât să iasă afară din cimitir şi să nu mai deranjeze! Ceea ce l-a făcut însă să iasă cu adevărat, a fost faptul că a crezut că eram trimis de părintele, iar de părintele, ca şi de Dumnezeu, se temea!" (Marian)
