Consiliul Kolping
Membri ai asociaţiilor Kolping din Ploscuţeni şi Oituz, preşedinţi ai asociaţiilor şi lideri de tineret s-au reunit la Oituz sâmbătă, 10 februarie, la primul consiliu director al Asociaţiei Kolping la nivel diecezan din acest an. După retrospectiva 2023, au fost discutate noi iniţiative: Calea Crucii pe dealul Ciciola (23 martie), Calea Crucii pentru Pace pe traseul Oituz-Târgu Ocna (17 martie), Tabăra de muncă de la Ploscuţeni (26-30 aprilie), Drumeţia pentru Pace Kolping Europa, care va fi la Timişoara între 9 şi 12 mai, acţiune aflată la a 55-a ediţie şi pentru a doua oară în România; Adunarea Generală a Kolping România care va avea loc la Iaşi, în zilele de 30 august şi 1 septembrie.
Missio canonica
Cei 70 de profesori de religie care activează în diferite şcoli de pe teritoriul Diecezei de Iaşi au participat la întâlnirile zonale în cadrul cărora au fost evaluaţi pentru obţinerea documentului missio canonica pentru anul şcolar 2024-2025. Profesorii de religie din zonele Bacău şi Vrancea s-au reunit sâmbătă, 13 ianuarie, la Decanatul Bacău-Centru, cei din zona Iaşi sâmbătă, 20 ianuarie, la Centrul "Xaverianum" din Iaşi, cei din zona Roman-Neamţ sâmbătă, 27 ianuarie, la Liceul Teologic "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman, iar cei din zona Oneşti sâmbătă, 3 februarie, la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti.
Colectă specială
În toate parohiile din Dieceza de Iaşi, colecta din a doua duminică a Postului Mare, 25 februarie, a fost pentru programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu" al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Prin oferirea de servicii sociale şi îngrijire la domiciliu, membrii asociaţiei vin anual în sprijinul a peste 1.200 de vârstnici care simt adesea izolarea şi singurătatea. Donaţii se pot face în contul în lei: RO36BRDE240SV08119112400, cod fiscal 4488681, sau pe pagina de donaţii: https://caritas-iasi.ro/ doneaza-caritas-iasi.
Focolarini împreună
Întâlnirea membrilor şi a simpatizanţilor Mişcării Focolarelor din Moldova s-a desfăşurat sâmbătă, 27 ianuarie, la Liceul Teologic "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman. Au sărbătorit împreună 80 de ani de la "da"-ul Chiarei Lubich, care a condus la fondarea Mişcării Focolarelor. Au fost prezente persoane din Iaşi, Roman, Bacău, Săbăoani, Valea Mare, Horgeşti, Bâra, Huşi, Buhoci, Cordun, Sagna, Moineşti, Tămăşeni, Piatra Neamţ şi Cluj-Napoca: preoţi, persoane consacrate, familii, copii şi adolescenţi, focolarini şi voluntari, ca o mare familie în Biserică.
Classix 2024
Cea de-a cincea ediţie a festivalului Classix (classixfestival.ro) a debutat duminică, 18 februarie, la Iaşi cu concertul "Celestial", desfăşurat la catedrală, în prezenţa a peste 1.500 de persoane, la care s-au adăugat cei 10.000 de spectatori care au urmărit transmisiunile live difuzate pe paginile organizatorilor, dar şi cei care au urmărit transmisia la Radio ERCIS FM şi Angelus TV. Au interpretat partituri din Gustav Mahler şi George Enescu artiştii: Andrei Licareţ - pian, Irina Nanushi - vioară, Iulia Goiană - violă şi Mircea Marian - violoncel. Classix Festival s-a desfăşurat la Iaşi, între 18 şi 25 februarie, în diferite locaţii.
Formare
- Adulţii din Acţiunea Catolică s-au reunit la Sagna şi Faraoani pentru o zi de formare sâmbătă, 27 ianuarie, cu tema: "Orice lucru la timpul lui", însoţită de motoul "Toate le-a făcut frumoase la timpul lor, ba chiar a pus veşnicia în inima omului" (Qoh 3,11).
- Sâmbătă, 24 februarie, responsabilii sectorului copii din Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" au organizat în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman o zi de formare adresată educatorilor şi animatorilor grupurilor de copii. Tema zilei "Tandemul fericirii" a fost inspirată din cuvintele marelui educator Sfântul Ioan Bosco: "Prima fericire a unui copil este să ştie că este iubit".
Reculegere
În timpul Postului Mare, Secţiunea Activităţi Socio-Caritative din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi îi invită pe cei angrenaţi în sectorul social şi medical la o zi de reînsufleţire spirituală. Aceasta va avea loc sâmbătă, 9 martie, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian. Predicator va fi pr. Daniel Budău, director executiv al Fundaţiei Medicale "Speranţa Bolnavilor". Persoanele de contact pentru înscrieri sunt Loredana Dămoc (tel. 0737/942499) şi pr. Mihai Galaţanu (tel. 0725/566170).
Zilele Porţilor Deschise
Seminarul Mare Diecezan din Iaşi organizează Zilele Porţilor Deschise în perioada 8-10 martie, eveniment în timpul căruia tinerii de clasa a XI-a şi a XII-a, precum şi cei care au absolvit deja liceul vor avea posibilitatea să trăiască o profundă experienţă vocaţională. Tema acestor zile va fi: "Plini de bucurie în speranţă" (Rom 12,12). Tinerii catolici care doresc să facă un discernământ al propriei vocaţii şi vor să cunoască mai multe despre formarea în Seminarul Mare Diecezan din Iaşi sunt invitaţi să se înscrie la pr. Gabriel-Iulian Robu (tel. 0754/299547) sau la pr. Cristian Bîrnat (tel. 0742/545218) ori prin e-mail la [email protected] până miercuri, 6 martie.
Pentru familii
Printre activităţile Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din luna februarie, se numără: "Duminica familiei" la Săbăoani "Sfântul Iosif" (11 februarie), Suceava (18 februarie) şi Poiana Micului (25 februarie); întâlnire cu un grup de familii la Iaşi (17 februarie) şi Săbăoani "Sfânta Cruce" (21 februarie); mai multe întâlniri la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian: cu participanţii la cursurile pentru logodnici din 2023 (3 februarie), din 2019 (10 februarie) şi din 2014 (17 februarie), cea prilejuită de sărbătoarea Sfântului Valentin (13 februarie) şi cea cu persoanele văduve (24 februarie).
Din agenda episcopului Iosif Păuleţ
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, în luna februarie, PS Iosif Păuleţ a făcut vizite pastorale în parohiile: Lilieci (2-4), Tămăşeni (9-11), Iaşi "Adormirea Maicii Domnului" (16-18) şi Iaşi "Sfântul Anton" (23-25). A celebrat Liturghii în filiala Tupilaţi a Parohiei Nisiporeşti (1), iar în catedrala din Iaşi în Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate (2) şi în Miercurea Cenuşii (14).
"Slujiţi Domnului cu bucurie"
Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, în luna februarie, PS Petru Sescu a celebrat Liturghii în parohiile: Barticeşti, în comemorarea Fericitei Maica Speranţa, fondatoarea congregaţiei surorilor care îşi desfăşoară activitatea în această comunitate (8), Văleni (11) şi Poiana Micului, la încheierea misiunilor populare la care predicator a fost pr. Gabriel-Iulian Robu (18). A participat la o întâlnire cu persoanele consacrate, prezente la catedrala din Iaşi pentru Ziua Persoanelor Consacrate (2).