Papa şi premierul României
Papa Francisc l-a primit joi, 15 februarie, în audienţă în Vatican pe Ion-Marcel Ciolacu, premierul României, care a avut şi la Secretariatul de Stat discuţii despre întărirea cooperării bilaterale, fiind trecute în revistă temele de actualitate ale scenei internaţionale. Au fost menţionate evenimentele cele mai calde ale momentului, de la conflictele în curs în Europa şi Orientul Mijlociu la fenomenul imigraţiei, cauzat în parte de fuga de război. La Secretariatul de Stat, card. Pietro Parolin, secretar de stat, şi arhiep. Paul-Richard Gallagher, secretar pentru relaţiile cu statele şi cu organizaţiile internaţionale, şi premierul român au discutat despre "întărirea la nivel înalt a relaţiilor dintre Sfântul Scaun şi România" şi despre "modalităţile de consolidare în continuare a cooperării bilaterale în beneficiul poporului român, în special în domeniul educaţiei". De asemenea, au fost abordate "unele teme de interes reciproc şi de actualitate, printre care conflictul din Israel şi Palestina şi din Ucraina, primirea migranţilor şi a refugiaţilor, precum şi perspectivele de extindere a proiectului european".
Formare permanentă
Aproximativ o mie de preoţi, reprezentând peste şaizeci de ţări, s-au reunit la Vatican pentru o conferinţă privind formarea preoţească continuă în perioada 6-10 februarie, având ca temă "Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine (2Tim 1,6). Frumuseţea de a fi discipoli astăzi: o formare unică, integrală, comunitară şi misionară". Atâţia preoţi sunt "păstori generoşi şi fideli, şi adesea chiar eroi", dar mulţi "sunt obosiţi şi descurajaţi, doborâţi de provocările societăţii de astăzi şi de povara pe care o poartă", a subliniat la deschidere card. Lazzaro You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler. La final, Regina Lynch, preşedintele executiv al Fundaţiei Pontificale "Kirche in Not", care a sponsorizat evenimentul, a remarcat că "astăzi, slujirea adusă de preoţi credincioşilor este tot mai solicitantă".
Noul nunţiu
Papa Francisc l-a numit vineri, 23 februarie, pe Excelenţa Sa Mons. Giampiero Gloder, arhiepiscop titular de Telde, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova. Mons. Gloder este italian, preot din anul 1983 şi arhiepiscop din anul 2013. Numirea ca nunţiu la Bucureşti urmează celei similare în Cuba, pe care a îndeplinit-o din 11 octombrie 2019. Pe lângă limba maternă italiană, arhiepiscopul Gloder vorbeşte franceză, engleză şi spaniolă. Nunţiul precedent, Mons. Miguel-Maury Buendía, şi-a încheiat misiunea în România în data de 13 aprilie 2023, când a fost numit nunţiu apostolic în Marea Britanie. Data sosirii noului nunţiu apostolic la Bucureşti nu a fost încă stabilită.
Recunoaştere pontificală
În cadrul unei ceremonii organizate în ziua de 19 ianuarie la sediul Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă din Vatican, i-a fost încredinţat moderatorului general al Comunităţii Magnificat, Maria-Rita Castellani, decretul de recunoaştere din partea Bisericii ca asociaţie internaţională de credincioşi de drept pontifical, cu personalitate juridică proprie, pe baza canoanelor 298-311 şi 312-329 din Codul de Drept Canonic, aprobându-i-se statutul. Decretul a fost semnat pe 8 decembrie 2023, de către card. Kevin Farrell, prefectul Dicasterului, în ziua în care Comunitatea Magnificat împlinea 45 de ani de la fondarea ei în anul 1978. La această ceremonie au participat în jur de 40 de reprezentanţi ai Comunităţii Magnificat din mai multe ţări. În România, Comunitatea Magnificat este formată din cinci fraternităţi în oraşele: Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea şi Popeşti-Leordeni, precum şi misiuni în oraşele: Paşcani, Sibiu, Brăila şi Galaţi.
Congres al familiilor
Cu tema "Toate familiile pot fi mai bune", oraşul Guadalajara din statul Jalisco, Mexic, va găzdui în perioada 1-3 martie Congresul Internaţional al Familiilor (CIFAM). CIFAM 2024, o oportunitate de întâlnire, învăţare şi colaborare intersectorială şi interreligioasă, urmăreşte să unească şi să echipeze liderii, organizaţiile şi familiile pentru a afirma, celebra şi consolida instituţia familiei ca fundament natural al societăţii. Scopul evenimentului este de a da continuitate experienţei trăite în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Mondial al Familiilor, desfăşurat la Ciudad de Mexico în 2022.
După 140 de ani
O cifră rotundă pentru Catedrala "Sfântul Iosif": joi, 15 februarie, s-au împlinit 140 de ani de la sfinţire (15 februarie 1884). Pentru a sărbători această dată specială din istoria Arhidiecezei de Bucureşti, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, a prezidat Sfânta Liturghie solemnă în catedrala bucureşteană, la care au concelebrat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit, şi preoţii catedralei.
Adunare generală
La Cluj-Napoca, între 9 şi 11 februarie, s-a desfăşurat Adunarea Generală a Acţiunii Catolice din România (ACRO) care a avut tema "În noutatea Duhului, entuziasmul mărturiei" şi motoul biblic "Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei" (2Tim 1,7). Lucrările au avut loc la Centrul de spiritualitate "Manresa". Au participat peste 50 de delegaţi ai asociaţiilor membre şi invitate: Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi, Asociaţia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, AGRU Naţional prezent în toate cele şase eparhii greco-catolice, reprezentanţi ASTRU din Cluj, Oradea, Blaj, Lugoj şi Maramureş. Cei prezenţi au avut ocazia să se cunoască şi să reflecteze la prezentul organizaţiei, să aleagă un Consiliu Director pentru următorul trieniu (2024-2027), precum şi să creioneze direcţiile de activitate pentru viitor ale fiecărui sector. În urma voturilor, noua preşedintă a ACRO este Codruţa Fernea. Din Dieceza de Iaşi au fost aleşi unii dintre consilierii naţionali: Dragoş Florean, pentru sectorul adulţi, Antonina Ambăruş, pentru sectorul tineri, iar Emanuela Pal şi Bianca Dogariu pentru sectorul copii.
Un nou decan
Din 21 februarie, pr. dr. Eduard Giurgi este noul decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti. Instituţia de învăţământ din Arhidieceza de Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1991 şi, conform site-ului ftcub.unibuc.ro, pregăteşte profesori de religie pentru învăţământul gimnazial şi liceal, cercetători în domeniul teologiei şi asistenţi sociali. Pr. Giurgi, hirotonit în anul 2000, predă din anul 2012 dreptul canonic la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. Din 2021 a fost numit şi vicar episcopal al Secţiunii pentru cler a arhidiecezei.