de Vlad Ropotică
La marginea Ierusalimului, înainte de a pătrunde în cetatea pregătită pentru marea sărbătoare a Paştelui, pelerinii evrei treceau pe lângă trei cruci înfipte într-o stâncă lugubră - Golgota. Pe cea din mijloc, deasupra condamnatului, romanul Pilat scrijelise câteva cuvinte - Iesus Nazarenus rex iudaeorum - Isus Nazarineanul, regele iudeilor. Era identitatea, dar şi vina condamnatului - în lumea Cezarului, se voise rege. Era un adversar politic al Romei, iar cine făcea aşa politică trebuia să moară.
Dar, oare, poate fi crucea şi moartea lui Isus ceva politic? Poate acest moment unic al umanităţii să aibă şi asemenea conotaţii? Se pare că da. Şi nu numai crucea. De fapt, ultimele zile, de dinaintea răstignirii lui Isus, au fost foarte încărcate politic. S-au format tabere, s-au spus declaraţii puternice şi chiar s-au ţinut un soi de alegeri. Cum a acţionat şi reacţionat Isus la toate? Cred că ne e util acum să privim, să medităm şi să înţelegem "politica" sa.
Primul plan politic era cel al susţinătorilor lui Isus. Nu doar al celor care apreciau mesajul şi lucrarea sa. Nu al celor care, asemenea lui Petru, îl vedeau în el pe Fiul lui Dumnezeu. Ci al acelora care vedeau în Isus un candidat numai bun de pus pe tronul lui David, tron fizic şi care să garanteze un regat iudaic din care să dispară romanii şi dominaţia lor. Acest "partid" regalist încerca cu orice preţ să îl facă pe Isus rege (cf. In 6,15).
Al doilea plan era cel al adversarilor lui Isus. Colaboraţionişti romani, oameni răniţi în orgoliu sau mustraţi de învăţătura lui Isus, aristocraţi bogaţi sau oameni ai cărţilor sfinte, preoţi şi rabini, cu toţii s-au unit într-o coaliţie care a avut un singur scop: să scape de acest factor de instabilitate. Aşa cum spunea liderul de facto al grupării, Marele Preot Caiafa, era mai bine să moară un om decât să piară întregul popor. În mintea sa, Caiafa se gândea la forţa Romei care ar putea să ucidă masiv evreii adunaţi la Paşte, dar Sfântul Ioan afirmă că, de fapt, Caiafa a rostit o profeţie, spunând că Isus avea să moară pentru ca noi, cei mulţi, să trăim.
Al treilea plan politic era cel al mulţimii. Un plan alunecos şi nesigur. La intrarea în Ierusalim mulţimea era cu Isus. Adversarii săi s-au speriat că acest suport al mulţimii avea să zădărnicească planurile lor de a-l elimina pe învăţătorul galileean. Manipulată eficient, prin tot felul de promisiuni şi ameninţări, mulţimea a fost însă neutralizată. Dar ar mai fi aici un factor important. Alegerea. Politicianul Pilat, simbolul puterii Romei, omul Cezarului, a pus în faţa mulţimii două variante: Isus, învăţătorul, şi Baraba, revoluţionarul. Şi mulţimea a ales. Oricât ni s-ar părea nouă de scandalos, aşa alege mulţimea mereu. Pe acela care ştie să facă zgomot, să pună mâna pe sabie, să propovăduiască o împărăţie aici şi acum, chiar prin forţă. De ce l-am alege pe Isus? Am vrut să-l facem rege şi a refuzat. Nu are stofă de politician. Baraba are.
Suntem înaintea unui an încărcat electoral şi diferite tabere se poziţionează, cerându-ne votul. Unii încearcă să-l folosească pe Isus ca agent electoral - "suntem oamenii lui" -, spun ei, asemenea celor care voiau să îl încoroneze acum două milenii. Alţii îl vor mort şi uitat, pentru că morala sa e deranjantă. Din fericire, Cristos cel înviat nu e înregimentat nicăieri. E Rege, dar nu politician. El ne spune şi azi, la fel cum îi afirmase şi lui Pilat: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta". Iar în această împărăţie nu se intră prin vot, ci prin cruce şi înviere.
