Interviu cu pr. Sandro Solari, SDB, realizat de pr. Claudiu Bulai

Născut în Italia, hirotonit preot în Germania şi de aproximativ 25 de ani prezent în România. Astfel am putea rezuma foarte pe scurt anumite etape din viaţa preotului pe care l-am numi decan de vârstă în Dieceza de Iaşi. Vă propun în acest număr al revistei un interviu cu pr. Sandro Solari, preot salezian.

- Cum aţi ajuns în România şi ce vă face să rămâneţi în continuare?

Viaţa mea saleziană, înainte de a veni în România, a fost în şcoală. După hirotonirea mea preoţească, am predat adolescenţilor şi apoi, timp de 30 de ani, tinerilor într-un liceu economic. În acea perioadă, provincia noastră era angajată în munca misionară, mai întâi în Bolivia şi apoi în Madagascar. Mai mulţi fraţi au plecat, inclusiv trei dintre colegii mei de profesor. Pe lângă aceste exemple, un conaţional al meu, părintele Tito Solari, care mai târziu a devenit episcop în Bolivia, m-a invitat să îl urmez, dar mi-a lipsit curajul. Poate că am crezut că sunt mai util în şcoală! Câţiva ani mai târziu, când se apropia marele jubileu din anul 2000, provincialul mi-a făcut propunerea de a veni în România, la noua lucrare din Bacău. De data aceasta am acceptat din toată inima. De altfel, plecarea pe meleaguri îndepărtate pot spune că o am în sânge: tatăl meu a fost emigrant mulţi ani, în patru ţări europene. Când am intrat eu în noviciat, el a plecat în Luxemburg să lucreze ca zidar. Datorită sacrificiilor sale am putut să-mi încep studiile! Când am ajuns la Bacău, m-am integrat bine în comunitatea saleziană şi în comunitatea parohială "Fericitul Ieremia", unde am fost primiţi cu multă cordialitate de către pr. Isidor Dâscă. Împreună cu părintele director Tiziano am concelebrat primele Liturghii în subsolul bisericii aflate atunci în construcţie. Apoi am luat parte cu bucurie la consacrarea sa şi la Liturghia de duminică, intrând la spovezi. Această armonie cu Biserica locală şi bucuria de a vedea cum carisma lui Don Bosco dădea roade în rândul tinerilor m-au determinat să continui experienţa cu bucurie.

- Cum s-a născut vocaţia dumneavoastră la Preoţie?

Prima rădăcină este în familie, în credinţa mamei mele şi în comunitatea parohială: tânărul preot paroh care a venit cu opt ani înainte de naşterea mea a reînnoit viaţa creştină în mulţi. Era preocupat de tineri, formând în ei o conştiinţă critică, capabilă să reziste atât influenţelor fascismului, cât şi ale comunismului, prezente în mentalitatea regiunii noastre, unde trăiau mulţi emigranţi sezonieri. Cred că în grija sa faţă de tineri s-a inspirat din Don Bosco, canonizat în anul 1934. El a fost cel care m-a admis la Prima Împărtăşanie şi, un an mai târziu, să fiu ministrant. Cu toate acestea, gândul de a deveni preot era departe, iar riscul de a pierde ceea ce îmi oferea mediul creştin era mare, mai ales în faţa pericolelor războiului. Odată cu pacea, graniţele s-au redeschis şi tata a plecat la muncă în Elveţia, iar eu am putut să urmez şcoala secundară într-un oraş din apropiere, Tolmezzo, unde, cu 20 de ani mai devreme, ajunseseră fiii lui Don Bosco. În primii trei ani de internat am fost doar cazat acolo, fără a studia, dar am simţit imediat beneficiile mediului. În următorii doi ani am fost, de asemenea, elev la gimnaziul salezian. Preotul care preda fusese elevul lui Vincenzo Cimatti, acum venerabil, fondatorul operei saleziene din Japonia. Vorbea adesea despre profesorul său, cu care era în contact permanent. În anul 1952, părintele Cimatti a venit în vizită la noi, ne-a fermecat cu stilul său glumeţ şi zâmbitor atât de mult încât, la sfârşitul acelui an şcolar, am cerut să intru în noviciat.

- Sunteţi salezian. Care este caracteristica din personalitatea lui Don Bosco pe care căutaţi să o imitaţi?

Printre atâtea trăsături umane ale lui Don Bosco, admir personalitatea sa puternică şi hotărâtă în continuarea operei la care a fost chemat în visul pe care l-a avut la nouă ani, în mijlocul atâtor dificultăţi. Aş dori să-i cer lui Don Bosco mai mult curaj şi încredere în mijlocirea Mariei, ajutorul creştinilor.

Ceea ce îmi place la el este capacitatea sa de a se întâlni şi de a dialoga cu tinerii în ceea ce le place lor şi apoi de a-i aduce la Isus: este ceva ce mi-ar plăcea să imit, chiar dacă sunt conştient de toate limitele mele.

- Ce ar spune Don Bosco tinerilor astăzi?

Don Bosco le-ar spune că fiecare este o persoană unică, iubită de Dumnezeu, cu o misiune frumoasă de îndeplinit. Unică, dar nu singură: încorporată în familie, în societate, în Biserică. Ne realizăm nu în competiţie cu ceilalţi, ci în colaborare.

- Ce pasiuni aveţi?

Fără a fi un campion, am învăţat de mic să schiez, să cunosc munţii în care m-am născut. Desigur, i-am cunoscut mai întâi ca tânăr muncitor, însoţindu-i pe membrii familiei la munca câmpului, la pajişti. În anii de internat am fost pasionat de fotbal, organizând o mică echipă cu colegii mei din oraşul meu natal.

Mai târziu, am împărtăşit, cu prietenii şi confraţii, bucuria recreerii spiritului prin plimbări în munţi. Acum, la vârsta mea, joc fotbal de masă cu pasiune, învăţându-i pe cei mici şi provocându-i pe cei mai mari.

- La final, vă rog să lăsaţi un mesaj cititorilor noştri.

Tinerii din ziua de azi trăiesc o transformare majoră în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi comunicarea socială. Internetul este un instrument puternic, dacă este folosit pentru educaţie. Dar, împreună cu televiziunea şi ziarele, poate duce la dependenţa de o cultură îndepărtată de evanghelie. De aceea, este necesar să stimăm, să susţinem, să încurajăm şi să "frecventăm" cultura creştină, chiar şi prin intermediul presei catolice, cum ar fi această frumoasă revistă care se străduieşte atât de mult să ne apropie de evanghelie şi de valorile pe care le propune. Creştinii responsabili se străduiesc să intre pe calea reţelelor pentru a deveni experţi şi a-i ghida pe tineri în alegerile lor.