de pr. Gabriel-Iulian Robu
Era cam mult pentru un copil! A plecat de acasă cu noaptea-n cap, cu desaga în spate. Toată ziua a stat în picioare. La fel ca toţi ceilalţi din mulţime, a ascultat cu atenţie predica lui Isus. Fiind mic, copilul nici nu prea vedea vorbitorul. Uneori câte o rudă îl mai ridica în braţe, ca să îl vadă şi el pe Învăţătorul ale cărui sfinte cuvinte au cucerit mulţimea.
De acum era seară. Soarele cobora încet spre odihnă. La orizont, buzele sale sărutau deja pământul istovit. Toţi erau obosiţi. Mai ales cel mic. Fiind aproape, copilaşul l-a auzit pe Isus spunându-i lui Filip: "De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?" (In 6,5). Ce aveţi la voi? Copilaşul nostru înţelegea prea bine sensul întrebării. De unde hrană pentru atâţia? A privit în desaga sa. Avea ceva de mâncare. Să consume singur? Să păstreze pentru sine? Până la urmă, mai sunt şi alţii care au pacheţelul la purtător... Să spunem că oferă el pachetul lui, dar la ce ar folosi puţinul său raportat la necesitatea mulţimii? Numai bărbaţii erau vreo cinci mii, plus femei şi copii. Atâtea guri flămânde. Copilul înţelegea prea bine disproporţia patentă între ceea ce avea el şi ceea ce era nevoie. Totuşi s-a apropiat de apostolul Andrei şi i-a oferit puţinul său. Totul său. "Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?" (In 6,9). Continuarea o ştim. Isus a înmulţit pâinile şi a săturat mulţimile. La final, s-au strâns douăsprezece coşuri de firimituri.
Cum se fac minunile? Minunile se fac cu oameni. Dacă acel copil s-ar fi ascuns, nu ar mai fi făcut parte din istoria acestei minuni. Minunile încep atunci când există generozitate. Dumnezeu înmulţeşte tot ce este oferit cu generozitate. Copilul a oferit tot ce avea. A privit dincolo de interesele personale sau familiale. A pus ceea ce avea în folosul tuturor. Pentru inima lui mare, Isus a binecuvântat cu hrană o întreagă cetate.
Dumnezeu pune şi azi darul vocaţiei în desaga multor copii şi tineri. Acest dar poate fi binecuvântare pentru ceilalţi. Darurile lui Dumnezeu îmbogăţesc nu doar destinatarul, ci şi pe cei din jur. Uneori cei chemaţi se pot simţi descurajaţi, pentru că recunosc disproporţia între ceea ce pot face ei şi necesitatea mulţimii. "Oi fi având eu cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia? Să dau eu azi puţinul meu, totul meu lui Isus? Să devin eu preot? Să-mi dedic eu viaţa pentru ceilalţi?" Da! Parohiile noastre au nevoie şi azi de copii şi tineri generoşi care se oferă pentru binele celorlalţi. Isus va înmulţi ceea ce oferim. "Oricine va fi părăsit case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă, sau soţie sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt 19,29).
Dacă simţi că Dumnezeu a aprins un mic foc în inima ta, nu-l stinge. Fă şi tu ca acel copil: oferă ceea ce ai! Urmează-ţi vocaţia. Apropie-te de un apostol din parohia ta şi prezintă darul tău. El te va conduce la Isus. Isus va înmulţi tot ce este oferit. Pentru dărnicia sa, acel copil a devenit binecuvântare pentru ceilalţi. La fel, şi tu poţi fi o binecuvântare pentru parohiile unde vei predica.
Dragi cititori, rugaţi-l pe Stăpânul secerişului să trimită în continuare lucrători în ogorul său. Dacă observaţi vreun copil sau tânăr care are chemare, încurajaţi-l să se prezinte înaintea lui Isus care are puterea de a face minuni şi azi.
