Speranţa care face ca viaţa să triumfe
de pr. Felix Roca
Nimic nu poate împiedica soarele să răsară, nici măcar noaptea cea mai întunecată. Speranţa este aceea care îndreaptă privirea spre orizontul care se aprinde de strălucirea luminii care alungă orice negură. Orice om care îşi trăieşte viaţa în acest fel este un semănător de speranţă.
De la pretenţia unui drept, la descoperirea unui dar
În ziua de 9 ianuarie 1984 la Roma se năştea Chiara Corbella, dintr-o familie foarte credincioasă. Încă de la cinci ani Chiara frecventa o comunitate a mişcării "Reînnoirea Carismatică", astfel încât creşte într-o prietenie foarte frumoasă cu Isus. În vara anului 2002 era în vacanţă în Croaţia împreună cu unele colege. Deoarece sora ei era la Medjugorje, merge să o viziteze. Aici îl întâlneşte pe Enrico Petrillo, un tânăr de 23 de ani, din Roma, care se afla în pelerinaj. Chiara simte că se găseşte în faţa viitorului ei soţ. Prietenia lor devine tot mai profundă, dar şi plină de încercări. După mai multe neînţelegeri, ajung în pragul unei despărţiri definitive. Mai târziu, Chiara va spune că perioada prieteniei cu Enrico a fost cea mai mare încercare a vieţii sale, chiar mai mare decât boala. Participând la un curs vocaţional la Assisi, Chiara înţelege că iubirea nu este un drept, ci un dar şi că iubirea adevărată care duce la căsătorie este o iubire trăită "în Dumnezeu". După ce au depăşit toate fricile, se căsătoresc la Assisi în ziua de 21 septembrie 2008.
Copii speciali, perfecţi pentru paradis
Chiara rămâne însărcinată, însă ecografiile arată prezenţa unei grave malformaţii. Fetiţa, care va primi numele de Maria Grazia Letizia, este diagnosticată cu acefalie, lipsa cutiei craniene. Chiara, susţinută de Enrico, nu ezită să ducă sarcina până la capăt. Celor care îi compătimeau le răspundeau că primiseră în dar "o fiică perfectă pentru veşnicie". După naştere, fetiţa a trăit doar jumătate de oră. Mai târziu, Chiara le va spune rudelor şi prietenilor că durata unei vieţi nu are importanţă. Pentru ea, jumătatea de oră petrecută împreună cu fiica sa a fost unul dintre darurile cele mai preţioase din viaţa sa.
Câteva luni mai târziu, Chiara este din nou însărcinată. Încercările continuă. Copilul Davide Giovanni este diagnosticat cu o gravă malformaţie a membrelor inferioare. Cei doi soţi sunt hotărâţi să primească acest copil. Însă şi el moare la scurt timp după naştere. "În căsătorie - va scrie mai târziu Chiara - Domnul a vrut să ne dăruiască copii speciali [...], dar ne-a cerut doar să-i însoţim până la naştere, permiţându-ne să-i îmbrăţişăm, să-i botezăm şi să-i încredinţăm Tatălui într-o seninătate şi o bucurie copleşitoare."
"Balaurul" şi iubirea mai puternică decât moartea
Încercările precedente nu îi dărâmă pe cei doi soţi. La puţin timp, Chiara este din nou însărcinată. Însă, la o săptămână după ce a descoperit că era însărcinată, observă o leziune pe limbă. Cu suspiciunea că este o tumoare, Chiara este supusă primei operaţii de îndepărtare a masei tumorale de pe limbă, în timpul sarcinii. Pentru cea de-a doua etapă va trebui să aştepte până când se va naşte Francesco. După ce a constatat că este vorba de un carcinom, pe care îl va numi "balaurul", Chiara alege să amâne tratamentul pentru a nu-i face rău copilului la care nu renunţă în ciuda "recomandărilor" medicilor. Francesco se naşte sănătos.
Chiara începe chimioterapia şi radioterapia, dar tumoarea se va răspândi în continuare în corp şi chiar la ochiul drept, pe care îl va acoperi cu un bandaj pentru a limita dificultăţile de vedere.
Chiara moare în ziua de 13 iunie 2012, după ce şi-a luat rămas-bun de la toţi, familie şi prieteni, spunând fiecăruia în parte "te iubesc". În anul 2018 s-a deschis cauza de beatificare.
Chiara a înfruntat cu speranţă şi credinţă fiecare încercare a vieţii, iar iubirea adevărată a determinat-o să renunţe la viaţa ei în favoarea copilului. Nimic nu poate împiedica soarele iubirii să răsară.
