de sr. Monica Bogdănel, Surorile Providenţei
În cadrul audienţei din 24 ianuarie, Papa Francisc a recunoscut virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Gianfranco Maria Chiti. Om cu mare credinţă, cu profundă devoţiune mariană şi euharistică, s-a născut la 6 mai 1921, la Gignese, în provincia Novara (Italia).
Încă de tânăr este atras de viaţa şi de spiritualitatea franciscană, dar întreprinde cariera militară. La 15 ani se înscrie la şcoala militară din Milano. În anul 1942, este trimis pe frontul sloveno-croat. La 21 de ani primeşte medalia "Crucea de război" pentru merite militare. Se oferă ca voluntar pentru frontul rus şi participă la bătălia de la Don, având în subordine 200 de soldaţi. Internat din cauza degerăturilor, medicii decid să-i amputeze un picior, dar el refuză pentru a nu-şi părăsi soldaţii. În mod miraculos, a putut să-şi refolosească piciorul. Înfruntă împreună cu soldaţii din subordine retragerea dramatică din Rusia, încurajându-i pe cei care, obosiţi şi vlăguiţi, ar fi dorit să se oprească pe marginea drumului aşteptându-şi moartea.
Scria în memorii: "Când vedeam trupurile fără viaţă ale tinerilor mei camarazi, îmi venea instinctiv să îngenunchez şi să le sărut, căci mureau din vina altora, fiind smulşi din familiile lor şi duşi în ţară străină pentru a muri. Vedeam în ei imaginea Mântuitorului, căci războiul este efectul păcatelor lumii".
În contextul evenimentelor tragice de război şi de ordin politic care au urmat după 8 septembrie 1943, Gianfranco Maria aderă la Republica Socială Italiană. Se dedică şi pentru a salva evrei şi partizani. Este arestat, eliberat şi apoi reintegrat în armată. În anul 1947, primeşte gradul de general al Regimentului de Grenadieri din Sardinia. Trei ani mai târziu se oferă voluntar pentru misiunea militară italiană în Somalia. Se întoarce în Italia după patru ani şi îşi continuă cariera militară, ocupând funcţii importante în şcolile militare şi în Statul Major al Armatei până la pensionare, în anul 1978.
În octombrie 1978, este primit ca postulant în conventul din Rieti al Fraţilor Minori Capucini. A urmat un parcurs formativ adaptat vârstei şi maturităţii sale spirituale. A depus primele voturi la 1 noiembrie 1979, voturile solemne pe 2 august 1982, iar pe 12 septembrie 1982 a fost sfinţit preot. Datorită profundei sale spiritualităţi şi calităţilor umane excepţionale, a fost numit vicemaestru de novici şi părinte spiritual al novicilor. La 23 mai 1990, a fost numit spiritual al Asociaţiei Naţionale a Grenadierilor din Sardinia.
În anul 1990, primeşte misiunea de a restaura conventul din Orvieto care devine, graţie lui, un loc primitor şi un punct de referinţă pentru cei care caută liniştea sufletească şi reculegerea. În noiembrie 1991, este numit vicar parohial la Ciconia, lângă Orvieto. Moare la 20 noiembrie 2004 în Spitalul Militar Celio la Roma, în urma unui accident rutier.
Viaţa sa, din prima tinereţe până la bătrâneţe, a lăsat în urmă parfumul virtuţilor, mai ales al sfinţeniei. În diferitele etape ale vieţii, a căutat constant voinţa lui Dumnezeu, angajându-se în trăirea coerenţei evanghelice.
Atât ca soldat, cât şi ca frate, a urmărit idealul franciscan al sărăciei şi al umilinţei, fiind animat de slujirea celor din urmă. Trecerea de la viaţa militară la cea consacrată nu a fost problematică, deoarece ambele sunt caracterizate de slujirea celor aflaţi în nevoie. Preoţia a fost punctul culminant al unui drum de credinţă constant. Obişnuit cu disciplina şi rigoarea militară, a fost fidel Regulii Ordinului Franciscan şi ascultător faţă de superiorii săi. Marele zel pentru salvarea sufletelor l-a determinat să se angajeze fără să se cruţe în slujirea pastorală.
Slujitorul lui Dumnezeu Gianfranco Maria Chiti să ne inspire şi pe noi în a avea o viaţă coerentă cu evanghelia!
