de sr. Iuliana Neculai, NDS
Postul Mare este un timp de har, un nou început, un timp de trăire şi de întoarcere pentru a fi cu Dumnezeu, punând în centru iubirea de Dumnezeu (cf. Mt 22,37) şi cea faţă de aproapele (cf. Mt 22,39).
Papa Francisc descrie acest timp liturgic ca pe o înălţare al cărei scop este întâlnirea cu Cristos transfigurat. În acelaşi timp, compară drumul Postului Mare cu o drumeţie pe munte, care necesită asceză, efort şi un progres uneori dureros înainte de a avea răsplata priveliştii. Aceste cuvinte ale papei mă trimit cu gândul la salutul pe care mulţi creştini de limbă franceză îl fac pe durata Postului Mare, şi anume: "Belle monte vers Paque!" (Să aveţi o urcare frumoasă spre Paşte!). Acest verb "a urca" este legat de istoria drumului Crucii, de Via Crucis.
Un aspect al drumului din Postul Mare ne este prezentat de textul evanghelic din a doua duminică. Fragmentul ni-l prezintă pe Isus urcând pe munte pentru a se ruga, împreună cu trei dintre ucenicii săi, manifestându-se şi fiind văzut în splendoarea slavei sale, anunţându-şi moartea şi învierea. În acest text, Isus îi conduce pe ucenici: "Isus i-a luat [...], i-a dus deoparte" (Mc 9,2). A fi condus de Isus înseamnă a fi condus la comuniunea cu Dumnezeu.
În acest drum, comunitatea are un rol esenţial. Diferite texte din Biblie (Mc 6,55; Mc 8,22; Mc 9,20; Lc 18,15; In 1,42) arată cum în drumul spre întâlnirea cu Dumnezeu, comunitatea are un rol important. În scena de vindecare din Mc 7,31-37, un detaliu este foarte interesant: surdo-mutul nu se duce singur la Isus, ci sunt alte persoane care îl conduc la Domnul. Un surdo-mut este, în primul rând, o persoană surdă. Acest lucru îi îngreunează raportul cu cei din jur şi îl împiedică să ştie cine este Isus; drept urmare, alţii sunt cei care trebuie să-l însoţească, iar aceasta este misiunea tuturor creştinilor. Acest surd este norocos că are oameni care îl iubesc şi în care are încredere atât de mult, încât se lasă dus la Isus, pe care încă nu-l cunoaşte.
O caracteristică fundamentală a credinţei noastre este aceea că noi creştem într-o comunitate, Biserica, unde cei care ne-au precedat ne dau mărturie şi ne fac să ne întâlnim cu Domnul. Darul credinţei vine de la Dumnezeu, dar noi îl primim datorită altor persoane care ne fac să îl întâlnim pe acest Dumnezeu şi care, la rândul lor, l-au întâlnit datorită altora care au dat mărturie despre el.
Textele biblice menţionate mai sus ne pot ajuta să apreciem, aşadar, dimensiunea comunitară a Bisericii, care nu este opţională pentru drumul nostru de credinţă. Biserica este locul unde îl putem întâlni pe Domnul şi unde el ne eliberează de surzenia noastră, pentru ca noi să îl putem vesti altora.
Itinerarul Postului Mare este un timp de vindecare, de apropiere de Dumnezeu şi de aproapele, este urcuşul spre muntele lui Dumnezeu - spre cruce -, unde Domnul îşi va descoperi gloria sa: Cristos răstignit şi înviat. Itinerarul Postului Mare este călătoria pascală trasată de Cristos şi urmată de ucenicii săi. O Biserică misionară este o Biserică care ascultă, însoţeşte şi care eliberează de surzenia orgoliului şi a aroganţei. Aşadar, fie ca această "urcare spre Paşte" să ne permită să trăim mai bine, atât cu noi înşine, cât şi împreună. În aceste zile este deosebit de greu să trăim "împreună". Nu este oare rolul nostru de creştini să ne ajutăm unii pe alţii să depăşim conflictele şi violenţele de astăzi? Şi acest lucru nu prin mari declaraţii, nu prin excluderi, ci prin ascultare, discernământ, respect şi însoţire.
