de pr. Cristian Bîrnat

Într-o zi am primit un mesaj de la un tânăr, pe care îl cunoşteam bine. Îmi cerea să mă rog pentru el. Terminase liceul şi îşi dorea să intre la seminar. În timp ce îşi completa formularul de înscriere şi în perioada următoare, el a trăit într-o nelinişte continuă. Îmi scria: "Părinte, oare aceasta este vocaţia mea? Dacă nu este pentru mine seminarul!?". Am citit mesajele sale, apoi am discutat cu el. A sosit fericita zi în care a primit un email care începea în felul următor: "Suntem fericiţi să vă anunţăm că aţi fost acceptat în seminarul nostru". Următoarea dată când l-am întâlnit, înfăţişarea lui era diferită. Faţa lui iradia de fericire, mersul îi era vioi şi era preocupat să-şi facă planuri.

Tânărul nostru simţea, pe de o parte, că este atras de Preoţie, de viaţa consacrată, însă, pe de altă parte, avea şi dubii privind alegerea drumului în viaţă. Parcursul acesta se numeşte discernământ vocaţional. Iar "vocaţia", de fapt, nu se referă atât de mult la "a face", ci la ceea ce persoana este chemată "să fie". Vocaţia defineşte persoana aşa cum vrea Dumnezeu să fie.

Iată câteva criterii fundamentale pentru discernământul vocaţional.

În primul rând, rugăciunea este locul privilegiat pentru o întâlnire profundă cu Dumnezeu, o sursă de creştere personală şi comunitară. Unei persoane care are vocaţie îi place rugăciunea, se simte bine în biserică şi la toate momentele de rugăciune. Aceasta cere un spaţiu de ascultare şi tăcere, îndepărtare de zgomot şi agitaţie.

Apoi, în toate casele de formare pentru Preoţie sau viaţa consacrată există şi alte persoane care sunt pe acelaşi drum. De aceea, trăirea comuniunii înseamnă să înveţi să-ţi împărtăşeşti viaţa cu oamenii pe care Dumnezeu i-a aşezat alături de tine. Comunitatea este un loc privilegiat de fraternitate şi de experienţă a lui Dumnezeu care "are chipul celui de lângă noi". Pentru că a-l primi şi accepta pe celălalt înseamnă a-l primi pe Isus însuşi şi, astfel, celălalt nu se mai simte doar un oaspete, ci o persoană primită şi ascultată.

Totuşi, nu se poate face un discernământ vocaţional fără o cunoaştere şi o relaţie autentică şi profundă cu Cristos. "Nimeni nu urmează un străin, nimeni nu-şi oferă viaţa pentru o persoană pe care nu o cunoaşte" (Sfântul Paul al VI-lea).

Alegerea vocaţională, de fapt, izvorăşte din alegerea lui Cristos. "Cine îşi deschide inima lui Cristos nu numai că pătrunde în misterul propriei sale existenţe, ci şi în cel al vocaţiei sale. Încredeţi-vă în el, ascultaţi învăţăturile sale, fixaţi-vă privirea asupra lui, lăsaţi-l pe el să vă dirijeze fiecare căutare şi dorinţă a inimii voastre" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru a 42-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii).

Aşadar, dragi tineri, treceţi peste frica şi teama că aţi putea face o greşeală, treceţi peste aceste dubii că "nu totul este clar" sau că "aş putea să mă înşel".

Discernământul implică o decizie cu privire la ceea ce trebuie făcut acum. Dumnezeu nu ne cere să alegem ceva pentru persoana care speră să devină cineva cândva. El pune în faţa noastră alegerea "aici şi acum". Invitaţia este de a porni la drum şi de a-l lăsa pe Dumnezeu să ne ghideze şi să ne îndrume. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să-l urmăm ca şi Abraham, care "a pornit la drum fără să ştie încotro se îndreaptă" (Evr 11,8).

"Cine îl lasă pe Cristos să intre în viaţa sa nu pierde nimic, absolut nimic din ceea ce face viaţa liberă, frumoasă şi măreaţă. Numai în această prietenie se deschid larg uşile vieţii" (Papa Benedict al XVI-lea).