Viaţă originală şi neobosită

de pr. Felix Roca

Luna aceasta, la 18 mai, va avea loc Ziua Tineretului ce se va desfăşura la Iaşi. Tema întâlnirii este tocmai aceea care a fost aleasă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2024: "Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc" (cf. Is 40,31). Este un motiv în plus să ne încărcăm de speranţă, privind la acei tineri care ne sunt un model în această privinţă şi învăţând de la ei adevărata originalitate a vieţii.

Programul de viaţă: mereu unit cu Isus

La 3 mai 1991, la Londra, s-a născut Carlo Acutis, din părinţi italieni, care în acea perioadă se aflau în capitala Angliei din motive de serviciu. Carlo a crescut la Milano, deosebindu-se printr-o înclinaţie specială pentru practicile religioase. "Să fiu mereu unit cu Isus, acesta este programul meu de viaţă", scria el când avea doar şapte ani.

De la vârsta de 12 ani a început să participe zilnic la Sfânta Liturghie şi să primească zilnic Sfânta Împărtăşanie. În timpul adolescenţei practica sa zilnică de credinţă s-a intensificat cu recitarea Rozariului şi adoraţia euharistică. Motivaţia era foarte clară: "Când stai în faţa soarelui, te bronzezi, dar când stai în faţa lui Isus din Euharistie, devii un sfânt", spunea el.

Era un tânăr normal, simplu, spontan, simpatic, iubea natura şi animalele, juca fotbal, avea mulţi prieteni de vârsta lui, era atras de mijloacele moderne de comunicare socială, pasionat de informatică şi, autodidact, crea programe pentru a transmite evanghelia, pentru a comunica valori şi frumuseţe.

"Euharistia este autostrada mea către cer"

Pentru Carlo, Euharistia însemna să trăiască permanent în prezenţa Domnului şi să găsească forţa pentru a-şi dedica viaţa, clipă de clipă, scopului suprem la care sunt chemaţi toţi oamenii: fericirea veşnică cu Dumnezeu. "Fericirea - spunea el - înseamnă să priveşti spre Dumnezeu, tristeţea înseamnă să te uiţi la tine însuţi". În felul acesta trăia fiecare moment din viaţa sa: pe băncile şcolii, la pizza cu prietenii, pe terenul de fotbal sau folosind calculatorul.

Mama lui era convinsă că el era un geniu al calculatorului. De la zece ani crea algoritmi, statistici şi citea texte de inginerie informatică. Reuşea să creeze programe pe care numai cel care a făcut studii de specialitate era în stare să le facă. Însă şi acest dar îl folosea pentru a vesti evanghelia. Nu lipsea dăruirea faţă de alţii, în special faţă de cei mai nevoiaşi. Era prezent la catehism, slujea săracii de la cantina Caritas, nu lipsea de la oratoriu. Totul devenea pentru el evanghelie trăită, umbla în credinţă şi în speranţă, fără să obosească.

"Toţi se nasc ca originali, dar mulţi mor ca fotocopii"

Dorinţa arzătoare a lui Carlo era aceea de a atrage cât mai multe persoane la Cristos, devenind vestitor al evangheliei, înainte de toate cu exemplul vieţii. Era extraordinară capacitatea sa de a mărturisi valorile în care credea, cum sunt apărarea sacralităţii vieţii împotriva avortului şi a eutanasiei, chiar cu preţul de a înfrunta neînţelegeri, piedici şi uneori chiar să fie luat în râs. Era conştient de unicitatea misiunii încredinţate de Dumnezeu şi, de aceea, spunea: "Toţi se nasc ca originali, dar mulţi mor ca fotocopii".

În ciuda unei vieţi atât de dinamice, se îmbolnăveşte brusc de o leucemie acută, fără scăpare, pe care o întâmpină cu zâmbetul pe buze, oferindu-şi viaţa pentru papa şi pentru Biserică. Caută vindecarea pentru că iubeşte viaţa, dar, plin de speranţă, zâmbeşte morţii ca pe o întâlnire cu Isus, prietenul său. A murit la 12 octombrie 2006, la numai 15 ani, şi a fost înmormântat la Assisi. A fost beatificat la 10 octombrie 2020 şi, de atunci, a fost numit "sfântul generaţiei millennials", "influencer-ul lui Dumnezeu", "patronul internetului", "sfântul în blugi şi adidaşi".

Fericitul Carlo Acutis este mărturia vie a unei speranţe neclintite chiar şi la 15 ani.