de pr. Ioan Balan
Telecomanda! Un dispozitiv atât de întâlnit. Oferta magazinelor de profil este deosebit de vastă. În societatea modernă telecomanda este des invocată şi folosită în fiecare casă pentru diferite aparate electronice. Copiii au propriile lor telecomenzi, fie la maşina şi trenuleţul teleghidate, fie la avioanele şi păpuşile animate de o tehnologie interactivă prin transmiterea la distanţă a unor comenzi, care sunt îndeplinite cu scrupulozitate de micile jucării. Lumea adultă este plină de astfel de dispozitive care ne uşurează viaţa. Avem telecomandă la televizor şi la aparatul de aer condiţionat, la combina muzicală şi la becurile de la iluminatul interior şi exterior, la poartă şi la şemineu, la centrala termică şi la contorul electric, la garaj şi la draperii... toată existenţa celui viu este impregnată de întrebuinţarea micilor dispozitive, care îl introduc pe om într-o lume a facilului. Fără doar şi poate, telecomenzile ne ajută viaţa. Şi totuşi, aş vrea să schimb optica situându-mă într-o altă perspectivă.
Trăind în ,,cultura telecomenzii", este foarte posibil să neglijăm oamenii. De îndată ce intrăm pe uşa casei, ne tolănim pe canapea şi apăsăm tastele telecomenzilor deschizând lumea aparatelor şi implorând cu stil să nu fim deranjaţi, deoarece e serviciu divin şi suntem ocupaţi cu treburi importante, dar neglijând poate pe cei din casă. Pierdem relaţii şi mecanizăm totul! Pierdem oameni în timp! Îi pierdem pentru totdeauna! Cred, simt şi ştiu că ar trebui să mai lăsăm telecomenzile noastre să se odihnească; au devenit prea mâncătoare de timp şi lasă în suflet doar urme de tristeţe, angoasă şi depresie. În momentul când nu ne mai bucurăm că ne vedem unul pe celălalt, începem să murim... Când ne închidem în camera noastră pentru a fi noi singuri şi telecomanda, ne autoizolăm; când închidem uşa spre ceilalţi, de fapt ne închidem uşa spre cer... De ce oare nu mai preferăm statul cu a(A)lteritatea şi ne refugiem atât de uşor în prea folosirea dispozitivelor? Am devenit mânuitori de telecomenzi. Adevăraţi spadasini ai telecomenzilor. Le nimerim butoanele chiar şi atunci când este întuneric total. În timp am dobândit un simţ aparte pentru digitalizarea acestei bucăţi de plastic, care emite frecvenţe de la distanţă şi pune totul în mişcare. Ar fi bine să mai scoatem bateriile din telecomenzi pentru a nu-l văduvi pe celălalt de sfatul şi prezenţa noastră, de ascultarea şi feedback-ul nostru. Dacă vrei să câştigi timp pentru celălalt, atunci mai abandonează telecomenzile şi stai cu oamenii!
