Cred că eram în clasa a III-a sau a IV-a când am participat pentru prima dată la rugăciunea Rozariului din biserica satului bunicii de pe tată (mama a fost ortodoxă). Nu prea ştiam să mă rog, dar bunica mi-a dat un rozariu şi mi-a spus să merg în faţa statuii Maicii Domnului şi să mă rog acolo împreună cu toţi copiii. La sfârşit, părintele a cântat Litania bavareză, pe care nu o mai auzisem niciodată. Eu cred că se cântă şi în biserica din oraşul meu, dar eu particip doar duminică dimineaţa, când se celebrează Liturghia pentru copii. Mi-a plăcut atât de mult, încât i-am spus bunicii că vreau să merg şi în următoarele trei zile, cât mai aveam de stat la ea (se termina vacanţa). Într-una din zile a fost aşa de cald şi soare, încât părintele a voit să recităm Rozariul la grota din curtea bisericii. Toţi copiii am pornit în procesiune şi, când am ajuns la grotă, mirosea a tei înflorit (ah, am uitat să spun că era în luna mai). Erau acolo mai mulţi copaci de tei care emanau un parfum foarte frumos. Atât de mult m-am bucurat de atmosfera de la grotă, încât nu cred că voi uita vreodată ceea ce am trăit. Şi acum, ori de câte ori văd un tei înflorit, îmi amintesc de Rozariul de la grotă. (Simona C.)
