Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Multe probleme între soţi apar şi din cauza stresului de fiecare zi. Alergăm foarte mult, muncim foarte mult şi aceasta nu ne mai permite efectiv să stăm unul cu celălalt. Ajungem seara târziu, mâncăm ceva şi apoi mergem la culcare, pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt. Ratele de la bănci, împrumuturile de la prieteni, dar şi cheltuielile de zi cu zi ne epuizează psihic şi fizic.

Pe acest fundal, discuţiile se amplifică, se plătesc "poliţe", se reproşează, se ridică glasul şi, nu o dată, se ajunge şi la evitare reciprocă. Să locuieşti în aceeaşi casă, să dormi în acelaşi pat şi să nu vorbeşti cu partenerul de viaţă, asta ne descalifică de multe ori ca oameni, iar dacă luăm în calcul că suntem şi soţi, cu adevărat suntem repetenţi!

Pentru a evita toată această scenă, atât de comună printre prietenii noştri, am decis împreună cu soţul să nu facem împrumuturi de bani şi să ne mulţumim cu un minim în tot ceea ce ţine de traiul de zi cu zi.

Între timp însă, au crescut copiii, au intrat în grupul de la şcoală şi cine se simţea frustrat pentru diferitele lipsuri? Exact copiii noştri! Ei nu aveau telefoane, ei nu aveau haine de firmă, ei nu-şi permiteau nici măcar pacheţelul de la şcoală, fără a mai lua în calcul excursiile care se organizau împreună cu şcoala. Astfel încât, după lungi discuţii şi după repetate amânări, chiar dacă nu eram întru totul de acord, am decis să le luăm telefoane. Doar că acestea trebuiau încărcate şi, cum se epuiza foarte repede creditul, am decis să le facem abonament. Cu trei abonamente ale copiilor şi cu două ale noastre, deodată a crescut necesarul de bani din casă. Şi dacă tot le-am luat telefoane, de ce să nu le luăm şi un laptop, că doar le trebuie la şcoală!

Puse cap la cap, abonamentele şi facturile utilităţilor presupuneau întregul salariu al soţului. Mai rămânea pentru traiul de zi cu zi doar salariul meu! Cum să fi făcut altfel?

Până la urmă, totul e până la copii! Din cauza lor avem păreri diferite şi de multe ori ne şi certăm. Din cauza lor, soţul a fost nevoit să mai caute ceva suplimentar de muncă, pentru că nu am fi făcut faţă tuturor cheltuielilor. Această grijă însă a venit la pachet cu o mai mare răceală între noi, pentru că ne vedeam şi mai puţin şi discutam unul cu celălalt de la foarte puţin până la deloc.

Prin urmare, ceea ce subliniam la alţii ca nefuncţional, iată-ne astăzi făcând cu şi mai mare convingere noi! Să ne fi "învins" copiii sau suntem noi cei care nu am vrut să ne simţim mai prejos decât alţi părinţi care asigurau totul copiilor lor? Cred că şi una, şi cealaltă.

În fond, scuza că în faţa copilului nu poţi să nu cedezi ne-a învins şi pe noi şi am cedat.

Noi dăm vina pe societate, dar societatea începe în familie şi este suma şi oglinda familiilor. Oare de ce cedăm atât de uşor o prerogativă, care ne revine prin natură, cum este educaţia copiilor? Cred că un copil trebuie să asculte de părinţi şi să facă ce spun părinţii, cel puţin atât timp cât stă pe banii părinţilor. Dar ce uşor este să spui cum ar trebui să fie! Dacă stau şi mă gândesc, câte astfel de lecţii am dat şi eu înainte să mi se întâmple mie...

După mai multe analize şi după multă rugăciune, am ajuns la concluzia că cel puţin abonamentele de la telefoane, dacă le mai vor, să şi le plătească singuri. Să muncească fie şi cu ziua, dar să şi le plătească singuri. Şi aceasta nu pentru că le vrem răul, ci pentru a-i învăţa să preţuiască şi să se preţuiască.

Treptat, am redus şi alte cheltuieli, astfel că acum avem timp şi pentru noi ca soţi. Soţul a renunţat la al doilea loc de muncă şi s-a disciplinat şi în privinţa celui dintâi. (Anca)