de pr. Florin-Petru Sescu

La cei 25 de ani de existenţă a Centrului Misionar Diecezan ne îndreptăm atenţia şi spre zonele de misiune ale Diecezei de Iaşi. Articolul de faţă este dedicat misiunii din Kenya şi mai exact persoanei care cunoaşte cele mai multe amănunte despre Maikona - pr. Eugen Blaj.

- Cine este pr. Eugen Blaj?

M-am născut la Gherăeşti, în anul 1960, şi am fost hirotonit preot pentru Dieceza de Iaşi în anul 1986. Am activat ca preot vicar la Răducăneni, la Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, în Dieceza de Tijuana din Mexic şi apoi în Kenya, mai întâi în Dieceza de Nyahururu şi apoi în Dieceza de Marsabit. După un an sabatic în mănăstirea din Saint Maurice, Elveţia, am fost numit director naţional al Operelor Misionare Pontificale (OMP).

- Cum a început misiunea din Kenya?

Mi-am dorit foarte mult să fiu misionar şi am urmat procedurile recerute. Spre exemplu, mi-am exprimat dorinţa în scris către PS Gherghel, care la rândul său a creat un proiect de colaborare cu Dieceza din Padova, care avea deja mai multe misiuni în Dieceza de Nyahururu. După un scurt curs de formare misionară la Verona, am primit mandatul misionar şi, împreună cu pr. Pavel Chelaru, am mers în Kenya.

- Care au fost primele impresii despre Kenya?

Era pentru prima dată că atingeam pământul african. Totul era diferit, de la oameni, la animale, la vegetaţie, chiar şi pe străzi, se conducea pe partea stângă, nu ca la noi. Dar impactul a fost amortizat într-un fel, deoarece am ajuns în comunitatea preoţilor şi a surorilor din Dieceza de Padova. Aceştia ne-au introdus progresiv în cultura, activitatea pastorală şi specificul locului. Dorinţa de a avea o misiune a noastră, într-o zonă unde să fie o necesitate mai urgentă de misionari, creştea în inima noastră. De aceea, Domnul ne-a orientat paşii în nordul Kenyei, în deşertul Chalbi, Dieceza de Marsabit. Episcopul era italian, misionar de la Consolata, şi am creat o legătură de prietenie care, după câteva luni, avea să se concretizeze într-un proiect de colaborare cu Dieceza de Iaşi, mai exact în 2001. Cu credinţă şi speranţă, în anul 2002, Mons. Ambrose Ravasi ne-a încredinţat grija pastorală a misiunii din Maikona, care nu mai avea preot de vreo trei ani.

- Care a fost implicarea Centrului Misionar Diecezan?

A fost un sprijin pentru misionarii din Maikona, punând la zi unele aspecte importante şi asigurând o susţinere financiară care să le permită trăirea şi desfăşurarea activităţilor în deşertul Chalbi.

- În ce a constat activitatea misionară din Kenya?

Trebuie să spun că nu proiectele sunt cele mai importante într-o misiune, ci activitatea pastorală de evanghelizare, de transmitere a credinţei, adică a da mărturie despre Isus Cristos. Acest lucru este esenţial pentru misiune, fără acesta s-ar reduce la o organizaţie filantropică. Misiunea din Maikona s-a implicat totuşi din plin în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, conform cu principiul subsidiarităţii. Într-adevăr, statul kenyan nu avea forţa să ofere serviciile acestea în toate comunităţile, mai ales că este vorba în mare parte de comunităţi nomade. Astăzi lucrurile sunt diferite.

- V-aţi simţit sprijinit spiritual şi material de către credincioşii din Dieceza de Iaşi?

Trebuie să recunosc că mereu m-am simţit solidar cu toată dieceza care, prin mandatul primit de la Preasfinţitul, m-a trimis în misiune. Eram convins că suntem într-o comuniune de rugăciune şi de susţinere financiară, conform acordurilor pe care le făcusem.

- Un gând pentru cititori.

Să aibă o inimă misionară. Misiunea au primit-o odată cu credinţa şi niciun botezat nu trebuie să se eschiveze acestei datorii misionare de a transmite credinţa şi morala creştină generaţiei care urmează. Să susţină cu rugăciuni, cu sacrificii şi financiar misiunile atât episcopale, cât şi papale.