de pr. Alois Bulai
Omul are nevoie de un "acasă", de o familie şi de o casă, în ebraică bayth, unde să poată trăi. Un acoperiş care să-i apere viaţa privată (cf. Sir 29,21). În această casă bine întreţinută străluceşte farmecul soţiei (Sir 26,16).
Rolul soţiei în familie este subliniat chiar de grija cu care era aleasă. În cea mai mare parte a cazurilor era misiunea părinţilor de a o alege şi de a stabili căsătoria. Astfel, Samson le cere părinţilor să-i aranjeze căsătoria cu tânăra din Timna, chiar dacă iniţiativa este a lui (Jud 14,1-4). De obicei, fata era "obţinută" de la familie, chiar dacă termenul "preţul miresei" (= mohar = Gen 34,12; Ex 22,16; 1Sam 18,25) nu exprimă pe deplin realitatea. Preţul era plătit familiei pentru pierderea unui membru valoros. Plata putea să constea chiar şi în prestarea unor servicii. Iacob a muncit pentru socrul său Laban timp de 14 ani ca să le dobândească pe Lia şi pe Rahela.
Femeia părăsea casa părintească pentru a trăi cu soţul. Ereditatea după soţ le rămânea fiilor. În concret, modul în care erau tratate depindea de personalitatea şi de tăria de caracter a părţilor în cauză.
Multe femei au îndeplinit funcţii publice. De exemplu, Debora, "judecător în Israel, profetesa, soţia lui Lapidot. [...] Fiii lui Israel urcau la ea pentru judecată. [...] Satele erau pustii în Israel, / erau pustii / până când m-am ridicat eu, Debora, / m-am ridicat eu, mamă a lui Israel" (Jud 4,4-5; 5,7).
Profetesa Hulda, când s-a descoperit Cartea Legii pe timpul regelui Iosia, este aceea care interpreta cuvintele profeţiei: "Pentru că inima ta s-a înduioşat, pentru că te-ai umilit înaintea Domnului, [...] iată, te voi adăuga la părinţii tăi" (2Rg 22,14.19-20). Tot la fel, Rut moabiteanca, nora lui Noemi, Estera, Iudita, Sara, soţia lui Tobia şi mama celor şapte fii martiri de pe timpul Macabeilor.
Şi în Noul Testament comunitatea familială era un factor esenţial pentru creşterea şi stabilitatea societăţii. Pe primul loc este Maria, soţia lui Iosif şi mama lui Isus, ruda sa Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul.
Soacra lui Petru (Mt 8,16-17; Mc 1,29-31; Lc 4,38,39), femeile evlavioase care îl urmează pe Isus (Lc 8,1-3), cele care priveau de departe să vadă unde l-au pus şi cele care au venit la mormânt în prima zi a săptămânii (Mt 28,1-8c; Mc 15,1; 16,1-11; Lc 24,1-12a; In 20,1-10), toate sunt protagoniste în realizarea proiectului lui Dumnezeu cu privire la om.
Şi multe altele din prima comunitate creştină.
Dar aş vrea să las ca reflecţie de viaţă şi obiectiv de realizat şi de speranţă imaginea familiei din Psalmul 128: "Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale; / vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. / Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; / copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale".
Certitudinea prezenţei lui Dumnezeu creează o atmosferă plină de pace, de bucurie şi de lumină. Poemul cântă bucuria binecuvântării şi a vecinătăţii lui Dumnezeu pentru cel care se teme de Domnul. Psalmul îşi înfige rădăcinile în realitatea umană a iubirii, a vieţii, a muncii şi a lumii căutând să descopere semnele binecuvântării divine. Se realizează astfel idealul divin al instituţiei căsătoriei. Rodnicia era considerată valoarea primordială căreia îi erau subordonate toate celelalte.
