de pr. Florin-Petru Sescu

Continuăm şirul de interviuri la 25 de ani de existenţă a Centrului Misionar Diecezan. Articolul de faţă îşi îndreaptă atenţia spre Coasta de Fildeş, iar cel care ne vorbeşte este pr. Gabriel-Vasile Cimpoeşu, unul dintre primii misionari de acolo.

- Cine este părintele Gabriel?

Am fost şi rămân un preot misionar, dornic de a-l anunţa pe Cristos tuturor oamenilor. M-am născut la Băluşeşti, judeţul Neamţ, am făcut seminarul la Bacău şi Iaşi; apoi am făcut patru ani de seminar în Italia, unde mă aflu în prezent ca preot.

- Cum aţi ajuns să fiţi misionar în Coasta de Fildeş?

După decembrie 1989, Dieceza de Iaşi a început o colaborare cu Arhidieceza de Gorizia. În cadrul acestei colaborări am ajuns să studiez teologia la Seminarul Interdiecezan Gorizia-Udine-Trieste împreună cu un alt coleg. Cu ajutorul lor am mers în misiune alături de preoţii din Gorizia care mai apoi ne-au încredinţat o zonă de misiune doar pentru preoţii români.

- Care au fost primele impresii despre Coasta de Fildeş?

Am întâlnit o lume nouă, diferită, mai religioasă şi mai dornică de a-l cunoaşte pe Cristos. Încercările au fost multe la început - războiul civil în curs, învăţarea limbii, clima, alimentaţia etc. -, dar încrederea în Dumnezeu a fost mai puternică. Simplitatea şi căldura africană mi-au dat mult curaj pentru a continua şi a face mult. După 14 ani de misiune, cred că rezultatele spirituale şi materiale au fost multe şi vizibile.

- Care a fost implicarea Centrului Misionar Diecezan?

La început, 2004-2012, susţinerea a fost mai mult spirituală, la care se adăuga susţinerea lunară a misiunii şi câteva adopţii. După anul 2012, situaţia s-a schimbat radical şi pe lângă susţinere şi adopţii am reuşit să realizăm mult mai multe proiecte: casa misiunii, două fântâni, un spital, cantina şcolii, cadouri de Crăciun etc.

- Care au fost proiectele cele mai importante?

Fiind o zonă de primă evanghelizare, la început au fost foarte multe lipsuri atât spirituale, cât şi materiale. Am organizat un plan pe termen lung de vizitare şi ajutorare a satelor, am văzut numărul credincioşilor, distanţele între sate şi posibilităţile pe care le avem. Un proiect important a fost acela al casei misiunii, pentru a avea un loc stabil de unde să se poată coordona toate activităţile. Cu greu, dar şi cu multă satisfacţie, am reuşit să finalizăm această casă, în care am locuit doar şase luni. Dacă la început am găsit şapte capele, la acestea am mai adăugat alte şapte construcţii: o clopotniţă înaltă pentru a-i aduna pe oameni la rugăciune, o grotă dedicată Sfintei Fecioare Maria, atât de cinstită de credincioşii africani, o casă parohială, aşa cum am amintit, şi patru capele pentru a fi cât mai aproape de credincioşi. Au mai fost şi alte proiecte începute şi continuate de ceilalţi preoţi misionari: spitalul catolic, două fântâni, cinci capele etc.

- Cum v-aţi simţit sprijinit de credincioşii din Dieceza de Iaşi?

Nu m-am simţit niciodată singur, ştiam că reprezint o dieceză cu numeroşi credincioşi, iar acest lucru mi-a dat curaj în încercări şi bucurie pentru a vesti evanghelia. Ori de câte ori am trecut prin parohiile diecezei pentru a da mărturie misionară, am fost primit frumos. Mă întorceam în misiune încărcat şi spiritual, şi material pentru a fi la înălţimea misiunii primite.

- Un gând pentru cititori.

Cine face bine îi ajută pe alţii şi se încarcă sufleteşte. Sunt convins că timpul nu va trece niciodată în zadar dacă îl vom oferi celorlalţi din iubire. Domnul să vă răsplătească pe toţi, pentru tot binele pe care îl faceţi misiunilor şi misionarilor. Cu puţinul de acasă se pot face multe în misiune.