de pr. Claudiu Bulai

Sfânta Liturghie de hirotonire ca preoţi a şapte diaconi a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ luni, 24 iunie, în solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Au concelebrat PS Petru Sescu, PS Petru Gherghel şi aproximativ 150 de preoţi.

Celebrarea liturgică a fost transmisă în direct pe postul de radio ERCIS FM, prin canalele media ale Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.

Alături de episcopi au concelebrat pr. Ştefan Lupu, rectorul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, pr. Leon Budău, custodele Custodiei "Fericitul Ieremia Valahul", pr. Giovanni Carollo, custodele Provinciei "Religiosa Madre della Divina Provvidenza" a fraţilor de la Don Orione, Mons. Paul Butnaru, care lucrează în diplomaţia vaticană, pr. Isidor Iacovici, vicar episcopal pentru clerul din diaspora, preoţi din ţară şi din străinătate, rudele candidaţilor şi numeroşi credincioşi.

În cadrul cuvântului de învăţătură, Excelenţa Sa Iosif Păuleţ i-a îndemnat pe cei care urmau să fie hirotoniţi: "Trataţi-i pe oamenii pe care îi veţi întâlni cu bunătate şi iubire! Daţi dovadă de multă răbdare în a-i asculta pe oameni!".

După omilie, a urmat ritualul hirotonirii întru Preoţie. Mai întâi candidaţii şi-au asumat responsabilităţile preoţiei răspunzând "Vreau", apoi au promis episcopului ascultare şi respect, iar călugării au promis ascultare şi respect şi superiorilor lor. După această promisiune a urmat momentul prosternării canditaţilor înaintea altarului, timp în care credincioşii din biserică intonau în genunchi Litania tuturor sfinţilor. A urmat rugăciunea de hirotonire şi impunerea mâinilor, moment în care diaconii au fost hirotoniţi preoţi. Apoi, noii preoţi au îmbrăcat hainele preoţeşti, au fost unşi cu sfânta crismă şi au primit pâinea şi vinul, care indică celebrarea euharistică, misiune pe care au primit-o cu această hirotonire. La începutul liturgiei euharistice neo-prezbiterii au urcat la altar pentru a concelebra alături de episcopi şi preoţi.

La finalul Liturghiei, unul dintre preoţii nou-sfinţiţi a rostit mulţumirile pentru tot sprijinul primit în toţi aceşti ani, iar PS Iosif i-a invitat pe aceştia să împartă împreună cu el binecuvântarea finală.

Marţi, 25 iunie, neo-prezbiterii au celebrat o Sfântă Liturghie de mulţumire în capela Seminarului Mare din Iaşi, iar în duminicile 30 iunie şi 7 iulie celebrează prima Sfântă Liturghie în comunităţile natale. Colegul lor, pr. Mihai Ispas, pentru Arhidieceza de Bucureşti, hirotonit preot în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, la 29 iunie.

Ca pregătire pentru acest moment important, la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, în perioada 17-22 iunie, cei opt diaconi au participat la exerciţii spirituale, conduse de pr. Isidor Iacovici. Duminică, 23 iunie, candidaţii la treapta Preoţiei au făcut profesiunea de credinţă în capela Seminarului de pe Copou, în prezenţa PS Petru Sescu.